Miercuri, 28 martie 2012 la librăria-cafenea Tafrali de la parterul Universității va avea loc începând cu ora 15:30 o prezentare de bune practici prin care studenții UAIC vor putea afla de la profesionşti de succes cum pot profita de anii de facultate pentru a-și asigura din timp reușita în carieră. În cadrul evenimentului vor susține […]
Proiecția filmului “The Soviet Story” a adunat, vineri, 23 martie, începând cu orele 17.00, zeci de pasionați de istorie, dornici să descopere o nouă față, netrăită, a ceea ce a însemnat comunismul. Evenimentul a avut loc în Sala H1 din Corpul H al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a fost organizat de către […]
Peste 1000 de elevi sunt aşteptaţi să participe la Zilele Porţilor Deschise organizate de Facultatea de Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în perioada 2-7 aprilie 2012. În cele șase zile de desfășurare, cei care vor prezenți la evenimente vor avea ocazia să ia parte la experimente din toate domeniile fizicii (producerea fulgerelor […]
Dacă ești student la Biologie, Chimie, Fizică sau ești interesat de evenimente de carieră, Echipa CIPO te invită miercuri, 28 martie, la ora 17.00 la o întâlnire de tip Biblioteca vie să ”citești” un profesionist. Evenimentul se va desfășura la Librăria Orest Tafrali, situată în Corpul A al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cărţile […]
Luni, 19 Martie 2012, la Teatrul Odeon a avut loc cea de XII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural! Amitrionii serii au fost actorii Emilia Popescu şi Ştefan Bănică, care au înmânat premiile celor 12 categorii de concurs: poezie; proză; teatru; film; muzică; arte plastice; educaţie şi învăţământ; ştiinţă; reviste şi suplimente culturale; emisiuni, campanii şi transmisiuni TV […]
Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER) şi Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) organizează vineri, 23 martie 2012, orele 17.00, în Corpul H al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Sala H1 (Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi) proiecţia filmului „The […]
Miercuri, 21 martie, ora 16.30 va avea loc în Sala Ferdinand din Rectoratul Universității Alexandru Ioan Cuza dezbaterea „Iași, un oraș al învățării”. La dezbatere au fost invitate să participe cadrele didactice din cadrul UAIC. Evenimentul face parte din parteneriatul Xploit, inițiativă ce se desfășoară sub egida Programului de învățare pe tot parcursul vieții, Programul […]
Studenții pasionați de comunicare, care activează deja în domeniu sau care își doresc o carieră în PR, au avut joi, 15 martie, ocazia de a intra în dialog cu un specialist in relațiile publice la nivel instituțional. Kenneth Wetzel, seful Biroului de Presă al Ambasadei SUA în Romania a fost invitatul conferinței PR OUTlook, ediția […]
Continental Automotive îţi oferă posibilitatea de a îţi face practica de vară sau proiectul de licenţă/dizertaţie în cadrul companiei. Practica de vară Dacă eşti student în anul 1 sau 2 la una din Facultăţile de Informatică sau Matematică şi vrei să îţi foloseşti cunoştinţele teoretice pentru a lucra la un proiect Continental Automotive, ai ocazia […]