Ziua Porților Deschise la BCU Iași

Zilele BCU Iasi 2015 - afisBiblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează, începând din ziua de 8 noiembrie,  în fiecare an o serie de manifestări aniversare menite să omagieze excelenţa profesională şi continuitatea academică. Colecţiile instituţiei cuprind fonduri provenind din cele mai prestigioase biblioteci care au activat în mediul academic ieşean, cum sunt cele aparţinând Colegiului Vasilian, Academiilor Domneşti, Academiei Mihăilene, Universităţii din Iaşi şi Fundaţiunii „Regele Ferdinand I”, însumând peste 2.500.000 unităţi bibliografice.

Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (8-10 noiembrie 2015) sunt deopotrivă un moment festiv, dar şi un prilej de evaluare şi analiză a misiunii pe care o au astăzi bibliotecile în contextul provocărilor pe care le ridică noile tehnologii ale comunicării şi  exigenţele societăţii cunoaşterii.

Manifestările de anul acesta, înscrise sub genericul Biblioteca şi noile paradigme ale cunoaşterii, debutează cu  Ziua Porţilor Deschise (8 noiembrie, în intervalul 10-16 – tururi ghidate inclusiv în depozitele de carte ale BCU Iași) şi continuă cu două zile consacrate unor manifestări ştiinţifice şi culturale.

Luni, 9 noiembrie, va avea loc conferinţa inaugurală Conservarea digitală a patrimoniului umanităţii şi rolul cărţii online, susţinută de prof. univ. dr. m.c. Acad. Dan Cristea, după care urmează, de la ora 14, în sala „B.P. Hașdeu” sesiunea de comunicări ştiinţifice „Biblioteca și noile paradigme ale cunoașterii” la care sunt anunțate 12 lucrări ale bibliotecarilor din țară (Iași, Oradea, Cluj, București, Suceava).

Programul zilei de luni se va încheia cu concertul (Vă place) Brahms, recital organizat de către Filarmonica de Stat „Moldova” Iași special pentru aniversarea BCU Iași. Evenimentul are loc de la ora 19, în Aula BCU Iași. Pe scenă vor urca sopranele Bianca Luigia Manoleanu și Stanca-Maria Manoleanu, care vor fi acompaniate la pian de către Remus Manoleanu. În program: Johannes Brahms – Lieduri, Intermezzi, Duete.

Marți, 10 noiembrie, este programată masa rotundă Biblioteca şi cartea online, prin care dorim să suscităm o dezbatere privitoare la problemele cu care se confruntă bibliotecile în era digitală.

Totodată, cei care ne vor trece pragul zilele acestea vor putea admira o expoziție deosebită de carte și documente de arhivă organizată de Departamentul Colecții speciale, „Vocație și destin. Profesori bibliotecari, bibliotecari profesori” (spațiul expozițional, etajul I), una de flori de toamnă (hol intrare) și Salonul de artă „ArtIs” (Galeriile Fundatiei Regale – Cupolă).

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Vă așteptăm cu drag să petreceți alături de noi Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași.

Leave a Reply

Your email address will not be published.