Xerox caută absolvenți talentați pentru „Xerox Graduate Programme”

Xerox a creat Graduate Programme pentru a-și asigura o sursă continuă de talente, observând că identificarea și recrutarea celor mai talentați angajați reprezintă cheia succesului în afaceri.

Xerox este lider global în serviciile de management al documentelor și de gestionare a proceselor de business, ajutând organizații de toate dimensiunile să fie mai eficiente și să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat: dezvoltarea propriilor afaceri. Având sediul central în Norwalk, Connecticul, SUA, și peste 140.000 de angajați în întreaga lume, compania își desfășoară activitatea în peste 180 de țări. Xerox Romania numără, astăzi, aproximativ 2000 de angajați și deține sedii în patru orașe importante: Iași, București, Oradea și Bacău.
XGP2015Xerox Graduate Programme se adresează proaspeților absolvenți de studii superioare, ce dovedesc un important potențial de  dezvoltare. Proiectat pentru o perioadă de doi ani, programul sprijină accelerarea evoluției profesionale a  tinerilor selectați.

Fiecare membru al Xerox Graduate Programme:

• Se alătură mediului intercultural și interdisciplinar, din cadrul unei companii globale. Xerox îi întâmpină cu oportunități variate de învățare și dezvoltare, dar și cu o echipă de profesioniști care să-i susțină de-a lungul drumului

• Are parte de job shadowing, job rotation, coaching și mentoring din partea unor experți pe toată durata programului, și este încurajat să opteze pentru cariera dorită

• Are șansa de a-și exersa competențele și de a deveni expert într-un domeniu tehnic sau managerial.

Aflați care sunt avantajele acestui program chiar de la absolvenții care au fost selectați anul trecut pentru a intra in program, citind articolul publicat la șase luni după începerea proiectului și consultând materialul care descrie programul.

 

Ești invitat să faci parte din a doua ediție a Xerox Graduate Programme. Pentru mai multe informații, accesează www.xerox.ro, www.facebook.com/XeroxRomania sau contactează-ne la adresa graduate@xerox.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published.