Oportunităţi de carieră la Dalkia

Dalkia oferă o serie de oportunităţi în carieră studenţilor cu înclinaţie spre domeniul tehnic.

Astfel, sunt oferite burse de master pentru studii în Franţa, stagii de practică în departamentele de Producţie, Distribuţie, Tehnic şi Eficienţă Energetic, precum şi posibilitatea de a activa în cadrul companiei ca inginer studii.

Mai multe detalii despre aceste oportunităţi puteţi afla descărcând documentele de mai jos:

Burse Master Dalkia

Inginer studii Dalkia Iasi

Stagii de practică

logo_alumniDalkia este unul dintre angajatorii care au participat la proiectul „Consolidarea relației alumni-mediu universitar”. Proiectul urmărește integrarea mai facilă a studenților din anii terminali și a absolvenților pe piața muncii, îmbunătățirea legăturii dintre universitate și angajatori, precum și menținerea legăturii dintre absolvenți și universitate mult timp după absolvirii facultății. Acesta se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Novensys Corporation, partenerul IT și Gold Agama Consulting, partenerul de comunicare.

Site-ul proiectului: http://comunicare-alumni.ro/ | http://www.facebook.com/ComunicareAlumni

Leave a Reply

Your email address will not be published.