Concert caritabil de colinde: Arată că-ţi pasă

Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi  vă invită la un concert de colinde, în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi. În pragul sărbătorilor de iarnă Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi organizează aV-a ediţie a proiectului umanitar ARATĂ CĂ-ŢI PASĂ.

Afişul evenimentului

Proiectul este adresat tuturor partenerilor care vor să ajute Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi să organizeze un eveniment de binefacere pentru un grup de 30 de copii din Centru de zi Ciurea şi 15 de familii de bătrâni din parohia “Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Teodora de la Sihla”.

Concertul este organizat în vederea strângerii de fonduri necesare achiziţionării de cadouri, ce vor consta în haine, jucării şi produse alimentare.

În timpul concertului, donaţiile vor fi încurajate şi se vor putea achiziţiona obiecte de la expoziţia cu vânzare . Tot atunci vor fi extraşi  câştigătorii tombolei umanitare realizată în cadrul proiectului.

Intrarea este liberă.


Pe scenă vor urca corul Asociaţiei Studenţilor Francofoni din Iaşi, Ana Maria Ababei, Corul Bisericii  Bărboi, Corul Mitropolitului Iosif Naniescu, Corul Copiilor de la Centrul Ciurea.
Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi ajută copii şi bătrâni să primească cu speranţă sărbătorile de iarnă.
Fii diferit! Implică-te!

Pentru mai multe informaţii, urmăriţi:
www.asfi.ro
www.aratacatipasa.wordpress.com
http://blogulfrancofonilor.blogspot.com/

Leave a Reply

Your email address will not be published.