Apel la candidaturi pentru cadrele didactice și cercetătorii români la „Fulbright-RAF Visiting Scholar Award”

Comisia Fulbright Româno-Americană anunță deschiderea competiției anuale „Fulbright-RAF (Romanian-American Foundation) Visiting Scholar Award”, ediția 2018-2019, ce se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor români interesați de o specializare în domeniul Antreprenoriatului.

Aplicanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să dețină cetățenia română (persoanele care dețin Green card sau au dublă cetățenie – română și americană –  nu sunt eligibile), să dețină o diplomă de doctorat și să întreprindă activități didactice în mod regulat, să manifeste interes și capacitatea de a participa la experiența educațională și de a implementa educația antreprenorială la nivel național, să dețină cunoștințe de limba engleză la un nivel corespunzător activităților cerute de acest program.  De asemenea, candidații trebuie să exprime dorința de a promova inovarea educațională prin dezvoltarea unei asociații naționale de educație în domeniul antreprenoriatului.

Programul, la care se poate aplica până la data 24 octombrie 2017, se va desfășura la University of Rochester, în primul semestru al anului academic 2018-2019.

Detalii sunt publicate în documentul de aici și aici, dar și pe site-ul Comisiei Fulbright.

Leave a Reply

Your email address will not be published.