Proiectul „Sustenabilitatea și Promovarea Domeniului Artistic” la UNAGE Iași

Proiectul Sustenabilitatea și Promovarea Domeniului Artistic pe fonduri de dezvoltare instituțională (CNFIS-FDI-2024-F-0039), director proiect Conferențiar univ. dr. Andrei Enoiu-Pânzariu, se desfășoară în perioada 1 aprilie – 15 decembrie, cu implicări masive instituționale, atât din mediul universitar, cât și cel preuniversitar.

Scopul principal al proiectului este consilierea, orientarea și îndrumarea elevilor din cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar vocațional-ciclul liceal, prin promovarea studiilor de licență ale UNAGE din Iași, în direcția sporirii accesului la învățământul superior, cât și susținerea studenților aflați în situația de abandon universitar. Prezentarea ofertei educaționale și corelarea acesteia cu piața muncii, constituie o nouă abordare în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior artistic.

Impunerea în trei domenii diferite ale artei determină o configurație unică a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași în învățământul superior de artă românesc. Ea vine în întâmpinarea cerințelor de calitate și diversitate a ofertei educaționale, determinată ca parametri atât pe plan național, cât și regional, cu racordare permanentă la realitățile internaționale în domeniu.

Activitățile desfășurate începând cu luna aprilie a.c. vizează mai multe obiective practice și interactive: de prezentare a studiilor universitare artistice în rândurile elevilor, de interacțiune a cadrelor didactice universitare cu elevii prin vizite în școli și licee de profil, unul dintre obiective fiind și promovarea elevilor cu rezultate deosebite în domeniul artistic, în vederea atragerii către învățământul superior vocațional, organizarea unor ateliere / cursuri de măiestrie / sesiuni de pregătire, programelor de formare pentru cadrele didactice din mediul preuniversitar, cât și a unor recitaluri / expoziții / spectacole. Toate aceste demersuri vor contribui la stabilirea unor noi conexiuni între învățământul preuniversitar și cel universitar și la prevenirea situațiilor de risc și abandon universitar. Sunt vizate toate instituțiile de învățământ preuniversitar vocațional din județele Iași, Suceava, Neamț, Botoșani, Bacău, Galați, Brăila, Mureș și Bistrița-Năsăud.

Un alt obiectiv foarte important al acestui proiect îl constituie organizarea unor programe de formare / tutorat destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar vocațional, desfășurate în colaborare cu Casa Corpului Didactic din județele menționate, programe ce au în vedere preocupările comune privind educația formală, non-formală și informală. De cele mai multe ori, elevii care ajung la liceu – ciclul superior, sunt descurajați să își continue studiile din cauza absenței motivării și a unei perspective incerte privind ocuparea unui loc de muncă în domeniul artistic. Prin organizarea programelor de formare destinate cadrelor didactice din mediul preuniversitar, se dorește relevarea unor noi modalități de stimulare a motivației și creativității elevilor, în vederea continuării studiilor în mediul universitar.

Realizarea de chestionare online în cadrul instituțiilor partenere din mediul preuniversitar vor releva noi metode de abordare în ceea ce privește îndrumarea elevilor din mediul rural și orașe mici către învățământul superior artistic. În mediul universitar, chestionarele online și analizele rezultate vor fi utilizate pentru optimizarea activităților proiectului și înțelegerea mecanismelor complexe ce pot conduce la situațiile de risc de excluziune / abandon universitar.

Elevii cu înclinații artistice din mediul rural ce nu au acces la o pregătire de specialitate în domeniul artei sunt astfel stimulați spre o pregătire temeinică din punct de vedere teoretic și practic, în liceele de specialitate, prin oferirea unor materiale specifice – instrumente muzicale, partituri, materiale didactice necesare artelor plastice, spații special amenajate pentru a performa artistic, etc.