SFR 2017: După 75 de ani. Iașul după pogrom

Serile Filmului Românesc aduc în atenție un eveniment dedicat memoriei evreilor, care comemorează cei 75 de ani de la pogromul de la Iași. Joi, 11 mai, în a doua zi de festival, la Muzeul Unirii din Iași, va fi proiectat filmul documentar Pe aceștia îi plângem, realizat de Oana Lazăr. Evenimentul va începe la ora 18.00 și intrarea este gratuită. Proiecția este posibilă cu sprijinul TVR Iași și este recomandat de Federația Comunităților Evreiești din România și Ministerul Afacerilor Externe. La finalul vizionării, Oana Lazăr va sta de vorbă cu publicul, la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Despre documentarul „Pe aceștia îi plângem”, TVR Iași

PE ACEȘTIA ÎI PLÂNGEM – scrie în Isaia, și pe marmura mormintelor comune din Cimitirul Evreiesc din Iași. Un reportaj prilejuit de comemorarea victimelor progromului de la Iași din iunie 1941.

Realizator: Oana Lazăr

Imagine: Relu Tabără

O producție TVR Iași

Orașul culturii, Iași, are și o latură care nu-i face cinste, un trecut sângeros și nedemn și e de datoria noastră să comemorăm victimele sale. În târgul Ieșilor a avut loc un eveniment nefast în 1941: pogromul, în care au fost uciși peste 13 mii de evrei. Teroare, amenințări, vagoane sigilate în zile toride de vară, execuții, foamete – toate acestea au fost trăite de cei care au avut nenorocul de a se naște sub semnul națiunii evreiești, într-o societate care-i vedea drept o amenințare, într-o vreme nefavorabilă. Toate acestea au contribuit la crima sângeroasă de care s-a făcut vinovat mareșalul Ion Antonescu, operațiunea având numele de cod „curățirea terenului”.

S-au împlinit 75 de ani de la pogromul de la Iași.  Poate părea că a fost demult, că nu mai contează, dar există oameni care nu uită. Istoria trebuie învățată pentru a nu se repeta. Mai sunt trei supraviețuitori din trenul morții, există fotografii, există mărturii, plăci memoriale, piețe publice, însemne, locuri, cărți, arhive, filme, expoziții, ca să nu uităm trecutul.  (Documentarul Pe aceștia îi plângem, de Oana Lazăr, producție TVR Iași).

Leave a Reply

Your email address will not be published.