200 de tineri vor fi ajutaţi să îşi deschidă propria afacere

FS semnatura RGB

Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013


Despre proiect:

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” va finanța cu 100.000 de lei afacerile a 10 tineri şi va iniţia 200 de studenţi şi absolvenţi în arta de a înfiinţa şi a conduce propria afacere. Cursurile se vor desfăşura în cadrul unui centru de antreprenoriat ce va funcţiona la UAIC cu începere din acest an, în cadrul căruia se va oferi consiliere  tinerilor pentru deschiderea afacerilor.

Pentru primul an de funcţionare, centrul este finanţat cu peste 300.000 de euro, sumă câştigată în cadrul unui proiect european pe fonduri structurale realizat de  Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament (CIPO) în parteneriat cu AVENSA, o companie ce oferă servicii de consultanţă în afaceri şi management pentru sectorul privat, public şi ONG.

Proiectul, intitulat „Centru regional pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor” prevede organizarea unor cursuri de iniţiere în afaceri şi oferirea permanentă de consiliere în domeniul afacerilor la sediul centrului. La sfârşitul cursurilor, va avea loc un concurs de proiecte, pe baza căruia 100 de candidaţi vor primi o bursă de 400 de RON, iar 10 proiecte vor fi finanţate cu o sumă de 10.000 RON fiecare, pentru a se transforma în afaceri reale.

La centrul de afaceri se vor putea înscrie studenţi în anii terminali, masteranzi şi doctoranzi, precum şi tineri care au absolvit studiile superioare cu maximum trei ani în urmă. Trainigurile se vor axa pe dezvoltarea a cinci abilităţi de care are nevoie un tânăr pentru a-şi conduce propria afacere, abilităţile fiind determinate pe baza unui sondaj ce va realizat în rândul antreprenorilor de succes din Iaşi şi din regiune. Cincisprezece dintre oamenii de afaceri din zonă vor fi juca rolul de mentori pentru cursanţii centrului de antreprenoriat, iniţiindu-i în tainele propriilor afaceri.

De asemenea, în cadrul proiectului, va fi publicat un ghid despre ABC-ul afacerilor şi 250 de suporturi de training care vor sta la dispoziţia celor doritor la Centru.

Iniţiativa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” îşi propune să stimuleze mediul de afaceri din regiune prin punerea în practică a unori idei inovatoare şi creative, oferind în acelaşi timp educaţie specializată în unul din cele mai căutate domenii în rândul tinerilor: antreprenoriatul. Potrivit unui studiu din 2007 realizat pe un eşantion de tineri din centrele universitare din România, 70% dintre tineri s-au gândit la un moment dat să îşi deschidă propria afacere.

Proiectul „Centru regional pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor”  se încadrează în  Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, axa prioritară 3, domeniul major de intervenţie 3.1 „Antreprenoriatul o alternativă de carieră în regiunea de Nord-Est”.

sigla-CRDA

Date de contact:

Alma Andrei,
Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament
0232 201576
alma.andrei@uaic.ro

Pentru informaţii suplimentare despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

79 Comentarii la "200 de tineri vor fi ajutaţi să îşi deschidă propria afacere"

  1. Pingback: Tweets that mention 200 de tineri vor fi ajutaţi să îşi deschidă propria afacere | Info UAIC -- Topsy.com

  2. Pingback: Vrei să fii un bun antreprenor? | Info UAIC

  3. Calistru Silvia Oana   10/11/2009 at 1:24 pm

    Pana cand se fac inscrieri?
    Care este costul cursurilor?
    In ce interval orar se vor desfasura cursurile?
    Care sunt criteriile de selectie?

  4. infocariera   11/11/2009 at 4:43 pm

    Buna, Silvia
    Inscrierile raman deschise pana cand se completeaza numarul total de participanti, anume 200 de persoane. Momentan, s-a format prima grupa de aproximativ 20 de cursanti dar va puteti inscrie oricand pentru urmatoarea grupa si tot asa pana la 10 grupe. E gratuit, participantii la cursuri nu trebuie sa plateasca nimic deoarece costurile sunt acoperite prin proiectul pe fondurile europene din care fac parte. Cursurile vor avea loc in week-end, de dimineata pana dupa-masa iar alte criterii de selectie in afara de cele legate de eligibiltate nu sunt; atat timp cat locurile nu s-au ocupat mergem pe principiul „primul venit, primul servit”.
    Bafta!

  5. Alexe Marius   12/11/2009 at 4:19 pm

    Care este durata cursurilor?

  6. Andrei   13/11/2009 at 10:54 am

    Salut,as dori sa ma inscriu si eu la aceste cursuri+training.Am toatat documentatia in adeverinta de elev. pot sa trimit o copie dupa carnetul de student pentru ca luni sa dau un forward cu o adeverinta? sau macar sa’mi ocup locul cumva! va rog mult dati’mi un raspuns

  7. infocariera   13/11/2009 at 12:19 pm

    Buna, Andrei!
    Nu inteleg ce vrei sa spui prin faptul ca ai „toata documentatia in adeverinta de elev”. Documentele necesare pentru inscriere sunt stipulate mai sus si printre ele nu se afla nici o adeverinta de elev, ci aceea de student. Poti sa le trimiti pe rand insa doar cand le-ai trimis pe toate se considera ca esti inscris; curand dupa aceea vei fi anuntat programul trainingurilor.
    Numai bine!

  8. Andreea   13/11/2009 at 2:31 pm

    Buna ziua!
    Eu am absolvit Medicina Veterinara si sunt in anul IV de doctorat. Ma pot inscrie la cursuri? Ce durata au acestea?

  9. infocariera   13/11/2009 at 3:45 pm

    Buna, Marius!
    Programul dureaza in total 30 de ore, dintre care 12 ore dedicate antrenamentului abilitatilor necesare unui antreprenor (care se vor organiza in week-enduri, in ture de cam 6 ore pe zi) si 18 de ore dedicate trainingului general de antreprenoriat (tot in week-enduri dar inclusiv vineri).
    Numai bine!

  10. infocariera   13/11/2009 at 3:47 pm

    Buna, Andreea!
    Acest proiect este destinat studentilor si absolventilor Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, deci te poti inscrie doar daca esti doctoratul tau este in cadrul Cuza, ceea ce nu stiu daca este cazul tau (nu am inteles foarte bine din postare). Insa nu te descuraja, exista alte programe de incurajarea antreprenoriatului la care poti participa (da cautare dupa cuvinte cheie si le vei gasi cu siguranta).
    Numai bine!

  11. Suciu Iulia   13/11/2009 at 4:55 pm

    Buna ziua!
    Cui ii este adresata scrisoarea de motivatie? Persoanei de contact Alma Andrei sau D-lui/D-nei coordonator de proiect?
    Cursurile din ziua de vineri se vor tine in prima parte a zilei sau seara?

  12. MIHAELA   14/11/2009 at 7:33 am

    Am 47 de ani, am absolvit un master in 2007 la Cuza. Ma pot inscrie la cursuri?

  13. ana   14/11/2009 at 3:07 pm

    Buna ziua!
    Am trimis cele cerute pe adresa cipo. Cum imi pot da seama daca au fost bune, sau daca sunt inscrisa. Se trimit mesaje de confirmare?
    Va multumesc!

  14. infocariera   16/11/2009 at 10:51 am

    Buna, Iulia!
    Raspunsul la prima intrebare este da :), pentru ca este vorba despre una si aceeasi persoana.
    Cat despre cursuri, nu este inca sigur la ce ora vor incepe, daca va fi dimineata sau seara, depinde de ceea ce va stabili trainerul (care, pentru aceasta parte a trainingurilor, nu este din partea UAIC, ci a partenerului, compania de consultanta Avensa). In orice caz, cursantii vor fi anuntati de modificari.
    Bafta!

  15. infocariera   16/11/2009 at 11:13 am

    Buna ziua!
    Din pacate, nu intrati in categoria grupului tinta (studenti, masteranzi, doctoranzi si absolventi de studii de licenta la UAIC), pentru ca studiile dvs. sunt de masterat. Dar asa cum spuneam mai sus, daca sunteti interesata de cursuri de antreprenoriat, exista mai multe proiecte pe acest domeniu, in zona Iasi / Moldova, finantate tot din fonduri europene.
    Succes!

  16. infocariera   16/11/2009 at 11:16 am

    Buna, Ana!
    Daca toate actele sunt in regula, veti fi anuntati cand se alcatuieste grupa ca urmeaza sa incepeti cursurile si cand sunt programate acestea. Daca este vreo problema cu actele, sunteti anuntati de problema respectiva.
    Bafta!

  17. OANA   16/11/2009 at 2:11 pm

    daca am absolvit Facultatea de Filosofie in vara lui 2006, ma pot inscrie la aceste cursuri?

  18. infocariera   17/11/2009 at 8:56 am

    Buna, Oana!
    Din pacate nu, pentru ca in momentul acesta (al inscrierilor) sunt mai mult de trei ani de la absolvire.
    Numai bine!

  19. Seby   18/11/2009 at 4:57 pm

    As dori sa stiu cam pe unde se afla sediul? pentru ca nu pot trimite prin email..lasati un reper ceva.pe lang universitate, camine?(nu adresa, strada etc… nu sunt din iasi de loc) Merci!

  20. infocariera   19/11/2009 at 8:52 am

    Buna!
    Sediul se afla in cadrul CIPO, adica in campusul „Codrescu”, camin C11, etaj 1, ap. 28-29, 52-53. Daca nu stii unde este, intra pe http://www.mapme.com/map/hartauaic si cauta in meniul din stanga „CIPO”.
    Numai bine!

  21. Irina   19/11/2009 at 1:36 pm

    unde intra trainingul cu oameni de afaceri?

  22. infocariera   19/11/2009 at 2:27 pm

    Buna, Irina
    Serviciile de consultanta nu intra in categoria de traininguri, ci sunt separate si vor fi disponibilie participantilor de la inceputul cursurilor si pana la finalul proiectului, anul viitor, sau posibil si dupa. Aceste servicii se asigura astfel: 1) prin cei doi experti in antreprenoriat din proiect, in sesiuni individuale sau colective si 2) prin cei 15 mentori alesi din randul antreprenorilor din zona, care se vor intalni cu 45 dintre beneficiari (cate 3 studenti pentru fiecare mentor) pentru a discuta despre ce inseamna sa initiezi si sa conduci o afacere.
    Numai bine!

  23. ionecu aandra   19/11/2009 at 6:38 pm

    buna seara
    mi-ati spus ca cursul incepe pt grupa 3 peste 4 saptamani ,asta ar insemana cu o sapt inainte de carciun , daca facem 6 ore pe zi, 30 de ore intr-o sapt terminam tot cursul??

  24. infocariera   20/11/2009 at 8:55 am

    Buna, Andreea!
    Asa cum am explicat mai sus, orele se vor desfasura in weekenduri, 30 de ore in total, impartite pe doua weekenduri, deci nu in timpul saptamanii. Asadar, daca vei incepe cursurile cu o saptamana inainte de Craciun si urmeaza vacanta, le vei termina in primul weekend scolar de anul calendaristic viitor.
    Numai bine!

  25. Catalina   20/11/2009 at 10:14 pm

    In urma inscrierii prin e-mail, raspunsul primit a fost „Multumim pentru candidatura ta. Cand vom avea informatii suplimentare despre cand si unde vor incepe cursurile, te vom anunta. Toate cele bune.” Acest lucru inseamna ca am fost inscrisa la curs sau urmeaza sa primesc un raspuns mai clar? va multumesc

  26. Alexandra   21/11/2009 at 11:31 am

    pot sa stiu cate locuri mai sunt libere in momentul de fata?va multumesc

  27. infocariera   23/11/2009 at 9:17 am

    Buna, Alexandra
    Daca te intereseaza subiectul si vrei sa te inscrii, te sfatuim sa te inscrii. Oricum, au ramas destule locuri libere incat sa nu ai probleme in a-ti asigura unul, desigur, daca indeplinesti conditiile de eligibilitate si trimiti toate documentele cerute.
    Numai bine!

  28. infocariera   23/11/2009 at 9:20 am

    Buna, Catalina,
    mai clar de atat… 🙂 Daca esti asteptata la cursuri, se intelege ca esti si inscrisa la ele.
    Numai bine!

  29. paula   04/12/2009 at 2:27 pm

    si eu as dori sa particip insa nu stiu daca am sa am acces la o adeverinta de studii pentru ca sunt in perioada de „gratie” am de dat licenta pe care nu am reusit sa o dau in vara si nu stiu daca pot scoate o adeverinta

  30. infocariera   04/12/2009 at 3:16 pm

    Buna, Paula!
    Daca ai terminat si nu ai nicio restanta, ai o solutie si anume: poti obtine de la facultate o adeverinta in care se precizeaza ca statutul tau este de absolvent fara sustinerea lucrarii de licenta iar acest document este acceptat pentru inscrierea la trainingul de antreprenoriat.
    Numai bine!

  31. alex   04/12/2009 at 6:57 pm

    buna.
    am trimis mail pe cipo@uaic.ro. ieri noapte. de obicei dureaza putin pana vine un raspuns sau e posibil sa fi ajuns in spam?

    multumesc.

  32. andrei   05/12/2009 at 12:38 pm

    ma mai pot inscrie, chiar daca au inceput cursurile?

  33. infocariera   07/12/2009 at 10:10 am

    Buna, Andrei!
    Desigur! Cursurile au inceput cu prima grupa, dar inscrierile continua pana cand se vor completa locurile ramase libere si nu-ti face probleme, sunt destule disponibile. Grupele se alcatuiesc in ordinea inscrierii asa ca probabil vei incepe cursurile in februarie/martie.
    Numai bine!

  34. infocariera   08/12/2009 at 11:37 am

    Buna!
    Cu siguranta vei primi un raspuns daca nu l-ai primit deja, doar ca trebuie si un pic de rabdare. La mesaje se raspunde personal, nu automat si pana acum niciun mesaj important nu a fost exilat in folderul de spam.
    Numai bine!

  35. Pingback: 200 de tineri vor fi ajutaţi să îşi deschidă propria afacere « blog de afaceri

  36. ionecu aandra   11/12/2009 at 9:21 pm

    buna seara. eu verific in fiecare seara daca am primit vreun email de la dv in cazul ca sunt acceptata, intrebarea mea este . sunt aceptata?? Deasemenea tin sa mentionez ca dv mi-ati spus ca voi face parte din grupa 3, cand incepe activitatea aceasta grupa ??

  37. infocariera   14/12/2009 at 10:40 am

    Buna.
    Daca ai fost anuntata ca faci parte din grupa a III-a, inseamna ca ai fost acceptata. Cat despre data cand va incepe grupa respectiva, vei fi anuntata, la fel ca ceilalti inscrisi, in saptamana de dinainte de prima zi de curs a grupei respective, pe numarul de telefon, pentru a confirma disponibilitatea.
    Numai bine!

  38. Ionut   04/01/2010 at 7:13 pm

    Buna seara,

    Daca sunt student in anul I ma pot inscrie ?

    Multumesc.

  39. infocariera   05/01/2010 at 8:19 am

    Buna!
    Doar daca esti student in anul I la masterat. Conditiile de inscriere sunt precizate clar in prima parte a anuntului, pe care te rugam sa o recitesti cu atentie.
    Numai bine

  40. Irina-Aurelia   10/01/2010 at 8:43 pm

    Bună seara!

    Am citit despre programul dumneavoastra si as vrea si eu sa ma inscriu. Sunt studenta in anul I la master, la Cuza, deci nu cred ca ar fi probleme. Mai sunt locuri libere? De asemenea, in loc de adeverinta de student as putea trimite o copie scanata dupa carnetul de student?

    Va multumesc!

  41. infocariera   11/01/2010 at 8:24 am

    Buna!
    Da, mai sunt locuri, te asteptam sa te inscrii! Adeverinta de student este obligatorie pentru ca ramane la noi si nu poate fi inlocuita cu nicio copie.
    O zi senina!

  42. Mihaela   14/01/2010 at 2:43 pm

    Buna ziua,
    m-am inscris la program la sfarsitul lunii noiembrie. Am primit un mail de confirmare, insa de atunci nu am mai primit nimic. Am vazut ca unele persoane au primit si numarul grupei, un orar eventual. As vrea sa stiu daca mai fac parte din vreun grup si eventual cand au loc orele. Multumesc anticipat!

  43. Ana - Maria   14/01/2010 at 3:29 pm

    spuneti-mi, va rog, numele complet pentru a va putea da un raspuns

  44. ionecu aandra   15/01/2010 at 5:50 pm

    doamna, aceasi intrebare o am ca domnisoara de sus , eu mai figurez ca inscrisa?
    mi s-a spus ca voi incepe in luna decembrie ca fac parte din grupa trei si nu am primit nici un mail de confiramre , numele compelt este Ionescu Maria – Alexandra

  45. Ana-Maria   15/01/2010 at 8:09 pm

    grupa 3 inca nu a inceput trainingul. probabil veti fi sunata saptamana viitoare pentru a vi se comunica data la care incepeti.

  46. Pingback: Bun venit antreprenoriaşilor! « AntreprenorIaşi

  47. Mihaela   18/01/2010 at 1:53 pm

    numele complet e Cîtea Elena Mihaela

  48. Dumitru   23/01/2010 at 11:29 pm

    Din fericire am intrat in acest program si am inceput sa particip la training-uri. Totul este bine organizat. Cei care ati fost admsi stati linistiti pentru ca veti fi contactati si telefonic pentru confirmarea prezentei. Este foarte multa seriozitate si se cere aceeasi seriozitate si din partea noastra. Imi place foarte mult cum se desfasoara lucrurile si sper sa prind una din cele 10 finantari (va doresc si voua), dar pentru asta trebuie munca. Aveti incredere in voi si incercati-va sansa pana la sfarsit. Acest program este o oportunitate foarte buna. Grupa noastra a infiintat si blogul mentionat mai sus. Va asteptam si pe voi pe blog si eu personal va doresc multa bafta la noroc!

  49. Alma   25/01/2010 at 10:39 am

    Multumim!

  50. alina   25/01/2010 at 11:18 am

    Multumim pentru aprecieri, sunt binevenite!
    Bafta!

  51. Maria   26/01/2010 at 10:02 pm

    Buna seara as dori sa stiu daca trebuie neaparat sa am un plan de afacere pentru a ma putea inscrie la aceste cursuri….sau pot participa si eu sa vad exact despre ce este vorba si poate cine stie in cele din urma voi invata si voi aplica ceva

  52. Ana - Maria   27/01/2010 at 10:26 am

    nu, nu trebuie sa aveti un plan de afaceri atunci cand va inscrieti. acesta va trebui realizat si predat dupa incheierea trainingurilor.

  53. Laura Amariei   04/02/2010 at 7:00 pm

    Au fost completate cele 200 de locuri?Multumesc

  54. simona   04/02/2010 at 8:51 pm

    buna,

    inca nu sunt ocupate cele 200 de locuri, dar cu siguranta cand vor fi ocupate se va anunta.

  55. andrei   10/02/2010 at 3:44 am

    Buna ziua,
    Am trimis cateva documente pe adresa de e-mail mentionata si inca nu am primit nici un raspuns cu privire la documentele trimise. multumesc

  56. Alma   10/02/2010 at 4:25 pm

    Ne-ar ajuta, de exemplu, daca am sti, macar, numele dumneavoastra complet, dar daca nici in acest moment nu ati primit mail-ul de confirmare, va rog mai trimite-ti un e-mail, pe adresa alma.andrei@uaic.ro.

  57. Adriana Strugariu   13/02/2010 at 4:57 pm

    Buna ziua! As vrea sa stiu daca mai sunt locuri libere pentru acest curs si daca as putea sa anexez documentatiei o copie dupa carnetul de student deoarece momentan nu ma aflu in Iasi si nu pot sa obtin adeverinta de student. O zi buna

  58. Simona   15/02/2010 at 2:27 pm

    salut,

    inca nu sunt ocupate cele 200 de locuri, dar cu siguranta cand vor fi ocupate se va anunta.

    poti sa trimiti o copie dupa carnetul tau de student iar in momentul in care vei fi anuntata sa vii la primul curs va fi nevoie sa aduci si adeverinta de student.

    succes.

  59. Roman Sorina   17/02/2010 at 11:11 am

    Sunt studenta la FEAA in anul II. Sunt din Republica Moldova, dar nu am cetatenie romana. As dori sa aflu de ce basarabenii fara cetatenie nu pot participa la proiect? La fel e si in cazul burselor in strainatate.

  60. simona   17/02/2010 at 12:50 pm

    buna Sorina,

    din pacate acestea sunt conditiile proiectului si nu se pot modifica pe parcurs.

  61. Larisa   20/02/2010 at 1:35 pm

    Buna ziua! Voiam sa intreb daca pot participa si eu la acest program, tinand cont de faptul ca sunt in anul II la FEAA, iar mai sus se precizeaza ca soar studentii in ani terminali, adica de la anul 3 in sus?In rest, indeplinesc toate conditiile.Si va rog sa-mi mai spuneti ce documentatie este necesara pt a putea participa, pt ca eu nu am gasit nicaieri.Multumesc, o zi buna!

  62. simona   22/02/2010 at 3:07 pm

    buna Larisa,

    raspunsul la intrebarile tale este chiar in articol :).

    Dacă eşti student(ă) în anul al II-lea sau al III-lea la studii de licenţă, student(ă) la masterat, student(ă) la doctorat, absolvent(ă) de studii de licenţă la UAIC de cel mult trei ani, aşteptăm de la tine un CV, o scrisoare de motivaţie, o copie după cartea de identitate şi o adeverinţă de studii pe adresa cipo@uaic.ro sau vino la centru să le depui personal!

    Alte condiţii:
    – limită de vârstă de 35 de ani;
    – reşedinţa în Regiunea de Nord-Est (judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui);
    – studenţii din Republica Moldova se pot înscrie doar dacă deţin şi cetăţenia română şi, de asemenea, au reşedinţa în Regiunea de Nord-Est (judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui).

    succes.

  63. Andrei   22/02/2010 at 8:48 pm

    Buna ziua!
    Daca am o firma deschisa pe numele meu e vreo problema?Mentionez ca in rest intrunesc toate conditiile cerute.

  64. marius mercas   23/02/2010 at 2:20 pm

    Buna ziua. Am fost la sediu in urma cu 2-3 saptamani si m-am inscris la proiect, insa nu am primit niciun raspuns pana in momentul de fata. As dori sa stiu daca am fost acceptat si cand ar trebui sa incep cursurile.

  65. Corina   26/02/2010 at 11:56 am

    Buna ziua. Sunt studenta la master anul I in cadrul FEAA si as dori sa stiu daca mai sunt locuri disponibile in cadrul acestui program.

  66. Ana-Maria   26/02/2010 at 1:04 pm

    da, mai sunt locuri disponibile

  67. Ana-Maria   26/02/2010 at 1:04 pm

    vei fi contactat telefonic

  68. Cristina   26/02/2010 at 2:54 pm

    Buna ziua. As dori sa stiu daca proiectul final va putea fi realizat in echipa si daca da, cati membri ar trebui sa contina echipa?

  69. Alma   27/02/2010 at 12:01 pm

    Buna Andrei. Depinde foarte mult de data la care este deschisa firma…Poti veni pana la CIPO sa discutam? Daca da, te asteptam cu drag!

  70. Alma   27/02/2010 at 12:03 pm

    Buna ziua Cristina. Nu, proiectul final, adica planul de afaceri, va trebui sa-l realizezi singura.

  71. Andreea   03/03/2010 at 4:07 pm

    unde anume este sediul?mai sunt locuri?

  72. Andreea   03/03/2010 at 5:39 pm

    imi cer scuze am citit mai bine si am aflat unde se afla sediul ma intereseaza daca mai sunt locuri

  73. simona   05/03/2010 at 10:05 am

    Buna Andreea,

    da, se mai fac inscrieri. fii sigura ca atunci cand nu vor mai fi locuri se va anunta.

    o zi frumoasa.

  74. iosipov adriana   17/03/2010 at 3:32 pm

    Buna ziua.
    Ma numesc Iosipov Adriana si sunt masteranda la Marketing si Comunicare in afaceri, anul II. Abia acum am aflat despre acest proiect de finantare. As vrea sa stiu daca ma pot prezenta la sediul dumneavoastra pentru mai multe detalii, deoarece mi se pare o oportunitate extraordinara pe care ne-o oferiti…

  75. Alma   18/03/2010 at 4:33 pm

    Buna ziua Adriana

    Cu siguranta poti sa te prezinti la sediul nostru oricand doresti si, bineinteles o poti face si pentru a te interesa de aceasta oportunitate. Te asteptam.

  76. Tatiana Nanisu   28/03/2010 at 7:21 pm

    Salutari din Irlanda tuturor Romanilor!
    Doresc sa gasesc colaboratori deschidere afacere in Irlanda ( agentie de turism, magazin produse APIMONDIA SI GEROVITAL, cofetarie,…sau daca aveti alte idei …subiectul ramane deschis …) ; astept oferte serioase; toate cele bune pana atunci! adresa mea de e-mail este: tatiana.nanisuromania@yahoo.ie
    Va multumesc,
    Tatiana

  77. Pingback: Curs de antreprenoriat « Blogul lui Codrin TEIU

  78. Pingback: Vrei să îţi deschizi propria afacere? Mai sunt 20 de locuri! | Info UAIC

  79. Pingback: Vrei să îţi deschizi propria afacere? Mai sunt 20 de locuri! « FFSSP’s Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published.