„De 20 de ani dezvoltăm lideri internaţionali care schimbă lumea. Vrei să fii unul dintre ei?”. Este esenţa mesajului transmis de AIESEC Iaşi către tinerii studenţi din Iaşi. Anul acesta, în AIESEC Iași, recrutarea de membri se desfăşoară sub campania “Treci pe albastru”, o metaforă a îndemnului “Înscrie-te în AIESEC”. Studenții care vor să devină […]
Vrei să fii ASFI-ist? POFTIM! POFTIM! O legendă spune că, în facultate, îți faci prietenii cu care rămâi toată viața. O alta zice ca n-ai să reții, mai târziu, ce materie ai făcut în anul doi sau ce notă ai luat la parțialele de la materiile pe care oricum le uiți; dar că momentele din […]
Ești student/studentă la Psihologie? Dacă teoria nu îţi este de ajuns, vino să înveţi în practică! PENTRU CĂ: Asociația E-team Psychology RECRUTEAZĂ! Asociaţia E-team Psychology s-a înfiinţat ca şi grup de cercetare individual în anul 2005, sub îndrumarea prof. dr. Ticu Constantin, obţinând statut legal în anul 2011. Pe parcursul celor 8 ani, studenţii au […]
Tu! – Tu ești cel mai tare voluntar, iar noi avem nevoie de tine! Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Iași, recrutează până pe 15 octombrie cei mai tari tineri, elevi sau studenți, pentru a ocupa diferite funcții în cadrul Asociației și în cadrul proiectelor desfășurate de aceasta. Dar înainte să vorbim despre ce căutăm, să îți […]
Până pe 15 octombrie 2013, studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îşi pot depune candidaturile pentru a obţine una dintre Bursele „Sfantul Dumitru”. Bursele „Sfântul Dumitru” sunt oferite de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” şi prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rector al universităţii în perioada 2000-2008. Acestea reprezintă o recunoaştere a excelenţei pe plan academic, a […]
Având peste 90 000 de angajați în întreaga lume, compania Amazon este lider la nivel global în comerțul on-line și unul dintre furnizorii de top de servicii web. Divizia din Iași a companiei oferă oportunități de angajare atât pentru persoanele cu pregatire tehnică în domeniul dezvoltării de software (pentru platforma de Research & Development), cât […]
Vineri, 4 octombrie 2013, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Deschiderea stagiunii 2013-2014 Concert simfonic Dirijor: Mădălin Voicu Solist: Florin Ionescu-Galați, vioară W. A. Mozart Divertismentul pentru coarde în re major, KV 136 Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în sol major, KV 216 Simfonia nr. 40 în sol minor, KV 550 Marți 8 […]
Cu ocazia începerii noului an universitar, Iulius Mall vine în întâmpinarea studenţilor şi organizează, sâmbătă şi duminică, Târgul Ofertelor de Cazare, primul eveniment de acest gen organizat la Iaşi. Doar pe durata târgului, participanţii vor beneficia de o reducere de 50% la comisionul de închiriere. Timp de două zile, cele mai importante agenţii imobiliare […]
Facultatea de Litere a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” organizeaza in anul universitar 2013-2014 cursuri facultative de limba norvegiană, pentru nivelurile începător şi intermediar. Cursurile pot fi urmate în mod gratuit de către studenţii filologi şi nefilologi din ciclul de licenta de la Universitatea Cuza. Contact: norvegiana_iasi@yahoo.com Înscrieri nivel începător: Sâmbătă, 5 octombrie, ora 12 Facultatea de LITERE, B-dul […]