Masă rotundă cu ocazia lansării online a volumului „Ordine și libertate. De la metafizică la politică”

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită joi, 25 februarie 2021, la ora 18.00, pe platforma online Google Meet, la masa rotundă cu tema Cunoaștere și libertate, prilejuită de lansarea volumului Ordine și libertate. De la metafizică la politică, editat de Cristian Moisuc și Viorel Țuțui și publicat în luna octombrie 2020 în colecția Sophia la Editura UAIC.

Invitații care vor vorbi cu această ocazie sunt coordonatorii volumului, Cristian Moisuc și Viorel Țuțui, cu participarea autorilor prezenți în volum, adică Ștefan Afloroaei, Ionuț Bârliba, Călin Ciobotari, Florin Crîșmăreanu, Florina Rodica Hariga, Diana Mărgărit, Bogdan Constantin Mihăilescu, Bogdan Olaru, Tudor-Ștefan Rotaru și Cosmin-Florentin Spaschi.

Moderatorul întîlnirii va fi George Bondor, coordonatorul colecției Sophia.
Partenerii instituționali ai acestui eveniment sunt Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Editura UAIC și Centrul de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică din cadrul Facultății de Filosofie şi Știinţe Social-Politice, împreună cu echipa proiectului de cercetare PN-III-P1-1.1-TE-2019-0610 (KNOWIFRE).

Subiectele textelor reunite în acest volum au constituit obiectul prezentărilor academice cu ocazia Colocviului național Ordine și libertate. De la metafizică la politică, desfășurat sub egida Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în data de 8 mai 2019. Aspectele subliniate pe parcursul colocviului în marginea conceptelor de ordine și libertate au deschis câmpul reflecției și au ocazionat, în mod fericit, articolele din prezentul volum, care contribuie, fiecare pe un anumit palier, la formularea următoarei teze generale: așa cum o dovedește filosofia moral-politică, libertatea teoretizată de sistemele metafizice a generat (ca o fatalitate sau ca o viclenie a istoriei) libertatea politică, iar proliferarea de norme jurisprudențiale și de practici sociale a extins aplicarea conceptului politic de libertate la cele mai nesemnificative aspecte ale vieții cotidiene și a generat dileme inevitabile și (uneori) insolubile.

Cuprinsul volumului:
• Ștefan Afloroaei, Credința în ordine și experiența orientării de sine;
• Ionuț Bârliba, Libertate, conformism și societate de consum;
• Bogdan Olaru, Sunt obligațiile speciale sursa unor constrângeri nerezonabile la adresa moralității? ;
• Călin Ciobotari, O dezvrăjire: arta timpului meu;
• Diana Mărgărit, (Dez)ordine și (ne)supunere civică în România;
• Viorel Țuțui, Relația dintre ordine și libertate în viziunea lui John Locke;
• Bogdan Constantin Mihăilescu, Liberalismul astăzi – șanse și neșanse;
• Tudor-Ștefan Rotaru, De la βούλομαι la δοκέω: autonomia ca libertate ordonată în medicina Dialogurilor platoniciene;
• Cosmin-Florentin Spaschi, Religie și libertate. Dimensiunea subiectivă a puterii în studiile lui Ioan Petru Culianu;
• Florin Crîșmăreanu, Ordinea cerului și libertatea umană. Imixtiuni și delimitări;
• Florina Rodica Hariga, Transgresarea ordinii naturii și libertatea umană în cazul primei alegeri morale conform voluntarismului de factură augustiniană. Studiu de caz: „Geneza”;
• Cristian Moisuc, Ordine sau omnipotență? O distincție scolastică în școala post-carteziană