Seminar internațional despre educația inclusivă

Click pentru a vizualiza imaginea completă

În perioada 19 – 22 martie a.c câteva cadre didactice de la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași au participat la seminarul internațional „Educația incluzivă. O necesitate fundamentală în contextul unei Europe diverse, multiculturale și multilingvistice”, manifestare inclusă în cadrul Proiectului Leonardo da Vinci LLP-LdV/PAR/2011/RO/007. Seminarul a avut loc la Centrul universitar La Salle din Madrid iar partenerii proiectului sunt instituții educaționale din Franța, Belgia, Spania și România. Din România fac parte  Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” și Școala Normală „Vasile Lupu”, din Iași.

“Expertiza participanților, dincolo de diversitatea culturală individuală dar și specifică țărilor de proveniență, ca și tradiția fiecărui sistem educațional a constituit un bun prilej de clarificare a unor aspecte particulare în privința educației incluzive și a deschis calea unor colaborări viitoare, în perspectiva valorizării și transferării bunelor practici în domeniul educației pentru copii cu nevoi speciale la nivel european”, a declarat Prof. Univ. Dr. Constantin Cucoș, Directorul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași.

Următoarea etapă a proiectului „Leonardo da Vinci” va consta într-o conferință susținută la Universitatea „Al.I.Cuza” în luna iunie. La această conferință se vor discuta despre metode și strategii inovatoare de predare- învățare pentru formarea competențelor profesionale ale viitoarelor cadre didactice pentru învățământul primar și pre-primar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.