Ce aşteptări au angajatorii de la viitorii angajaţi?

Pentru că cei mai mulţi dintre studenţi se află la început de drum şi îşi doresc să afle cât mai multe despre aşteptările pe care angajatorii le au de la ei, CIPO a organizat în cadrul „Bursei locurilor de muncă” din acest an, două workshopuri menite să lămurescă o parte dintre aspectele pe care procesul angajării le presupune.

Studenţii prezenţi la primul workshop au avut ocazia de a afla informaţii direct de la: Ines Prodan (specialist marketing – Centrul Comercial Felicia), Lăcrămioara Vernică (Secretarul Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi), Nicu Scoruş (expert formare – Fundaţia Naţională Pentru Dezvoltare Comunitară), Lăcrămioara Sratulat (Director general – Complex Muzeal Moldova) şi Ovidiu Chiţovanu (Director executiv – Front Page Communication).

Dintre informaţiile pe care invitaţii le-au împărtăşit cu studenţii trebuie menţionat faptul că există un factor comun care a fost prezentat de fiecare dintre invitaţi şi anume importanţa voluntariatului, a stagiilor de practică, a implicării în diverse activităţi în perioada studiilor privite ca o formă de dezvoltare a abilităţilor şi ca un mod de a câştiga experienţă într-un domeniu, oferind astfel şi un răspuns la întrebarea cu privire la lipsa de experinţă cu care cei mai mulţi dintre studenţi sau absolvenţi se confruntă adesea.

CV-ul şi scrisoarea de intenţie prezintă, conform invitaţilor, câteva exigenţe cum ar fi relevanţa informaţiilor prezentate, adaptarea conţinutului în funcţie de job-ul vizat, sinceritatea, selectarea acelor aptitudini şi însuşiri personale care sunt demonstrabile prin activităţile efectuate şi prezentate în rubrica experienţei profesionale.

Scrisoarea de intenţie trebuie să transmită faptul că cel care aplică pentru un job îşi doreşte cu adevărat să lucreze, să reiasă clar motivele pentru care îşi doreşte jobul resprectiv, să conţină afirmaţii sincere şi să fie axată pe domeniul de activitate vizat.

Conform oricărei selecţii, un CV realizat în conformitate cu aşteptările angajatorului şi o scrisoare de intenţie convingătoare sunt urmate de un interviu. În acest punct, Ovidiu Chiţovanu ne-a vorbit despre faptul că un angajator apreciază capacitatea de a fi tu însuţi, de a fi deschis, comunicativ şi sincer. În ceea ce priveşte întrebările din timpul interviului, cei prezenţi au subliniat faptul că uneori un angajator poate folosi întrebări prin care să scoată la iveală trăsături de caracter ale potenţialului angajat, anumite aptitudini sau capacitatea de a argumenta anumite puncte de vedere, chiar dacă uneori aceste întrebări par a nu avea relevanţă.

Ines Prodan a menţionat că este la fel de importantă pasiunea pentru domeniu creativitatea şi spontaneitatea de care dai dovadă în cadrul unui interviu. Dorinţa de a te dezvolta profesional, perseverenţa şi încrederea în capacităţile proprii sunt de asemenea motive pentru care angajatorul te-ar putea selecta pentru un job.

Nicu Scoruş a mai menţionat că uneori angajatorii apreciază un e-mail de mulţumire, chiar dacă interviul nu a fost tocmai un succes, iar solicitarea unui feedback poate fi uneori o formă de a afla informaţii preţioase despre felul în care te-ai prezentat la interviu astfel încât pe viitor să te poţi pregăti mai bine.

De asemenea un alt aspect care te poate transforma într-un candidat eligibil este cunoaşterea a cel puţin două limbi străine, dar mai ales o bună cunoaştere a limbii engleze.

Studiile sunt un factor esenţial care determină uneori angajatorul să te considere un potenţial angajat în măsura în care sunt axate pe domeniul în care ţi-ai dori să lucrezi. Prin urmare, calitatea instruirii, existenţa unui fundament teoretic solid precum şi proiectele efectuate în perioada formării universitare sunt aspecte pe care s-a pus accentul mai ales în domeniul administrativ adus în discuţie de către doamna Lăcrămioarea Vernică (Consilul Judeţean Iaşi).

Specializarea într-un anumit domeniu, cursurile opţionale, limbile străine, cunoştinţele de istorie, literatură sau artă sunt aspecte importante pentru un job în domeniul muzeologiei despre care ne-a vorbit doamna Lăcrămioara Stratulat, director general în cadrul Complexului Muzeal Moldova, un domeniu în care selecţia are în vedere şi dorinţa foarte mare de a lucra într-un astfel de domeniu.

De fapt, un candidat pentru un job trebuie să convingă prin experienţa sa, prin felul său de a fi, prin modul în care priveşte ascensiunea sa profesională şi prin aptitudinile sale că poate aduce un plus de valoare în cadrul unei companii şi că jobul dorit e atât o formă de a se dezvolta el însuşi cât şi un mod de a contribui la dezvoltarea companiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.