În calitatea de ambasadori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Biroul Erasmus+ vă invită să participați în număr cât mai mare la concursul cu premii intitulat Experiența mea Erasmus+, Ediția a III-a, 2016-2017, care se va derula în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2017.
Cine poate participa la concurs?
Concursul se adresează tuturor studenților înmatriculați la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași care au desfășurat un stagiu Erasmus+ de studiu, respectiv practică pe parcursul anului academic 2016-2017.
În ce constă concursul?
Concursul va cuprinde două secțiuni:
- Fotografie: maximum 5 fotografii cu diferite ipostaze reprezentative surprinse în timpul stagiului Erasmus+ însoțite de un text de maximum 150 de cuvinte, care să reflecte impactul stagiului atât la nivel personal, cât și asupra viitorei cariere.
- Videoclip: un clip video de maximum 2 minute realizat în timpul desfășurării stagiului Erasmus+ care să surprindă aspecte utile și pentru viitorii studenți ERASMUS+ (prezentarea universității sau instituției gazdă, obiective turistice etc).
Cum se face înscrierea?
Inscrierea la concurs se face exclusiv electronic, prin trimiterea fotografiilor însoțite de text și a clipurilor video la urmatoarele adrese de email:
– petronela.spiridon@uaic.ro (pentru beneficiarii de stagii de practică)
– cerasela.jufa@uaic.ro (pentru beneficiarii de stagii de studiu).
Un concurent poate participa, o singură dată, la fiecare dintre cele două secțiuni: fotografie și videoclip.
Perioada de înscriere: 01 octombrie – 17 noiembrie 2017.
Cum se desfasoară concursul?
– Fotografiile însoțite de textele aferente vor fi prelucrate de către reprezentanții Biroului Erasmus+ într-un colaj individual, în care va apărea numele studentului și locul derulării stagiului. Colajele vor fi publicate pe paginile Facebook dedicate stagiilor de studiu, respectiv practică ERASMUS+ și vor fi incluse într-o expoziție organizată la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, înainte de Gala decernării premiilor.
– Videoclipurile vor fi publicate pe paginile Facebook dedicate stagiilor de studiu, respectiv practică ERASMUS+.
La selectarea celor mai frumoase fotografii, respectiv videoclipuri se va tine cont de:
- Numarul de like-uri primite, respectiv numarul de distribuiri pe paginile de facebook dedicate (https://www.facebook.com/Stagii-de-practica-Erasmus-507985726032209/, respectiv https://www.facebook.com/Stagii-de-studiu-Erasmus-442699822597989/) în perioada 17 noiembrie – 30 noiembrie 2017.
- Evaluarea și notarea făcută de Comisia de concurs (Coordonatorul instituțional ERASMUS+, responsabilii cu stagii de studiu și practică din cadrul Biroului Erasmus+). Se vor puncta:
La secțiunea fotografie:
– caracterul motivant și convingător al mesajului,
– nivelul de originalitate și creativitate,
– calitatea fotografiilor,
– relevanţa pentru tema concursului.
La secțiunea videoclip:
– caracterul motivant și convingător al mesajului,
– creativitatea artistică (scenariu regie, text etc.) şi tehnico-aplicativă (sonor, imagine, prelucrare digitală etc.),
– originalitatea scenariului,
– claritatea transpunerii mesajului în limbaj visual,
– calitatea imaginii şi a sunetului,
– relevanţa pentru tema concursului.
Perioada de desfășurare a concursului: 1 octombrie – 30 noiembrie 2017.
Perioada de votare/like pe paginile Facebook și notarea din partea membrilor Comisiei:
17 noiembrie – 30 noiembrie 2017.
Când este premierea?
Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul evenimentului Gala decernării premiilor, în ziua de 18 decembrie 2017, începând cu orele 1300 în Aula Magna. Mihai Eminesu.
Se vor acorda Premiul I, II, III și câte 5 mențiuni pentru fiecare secțiune în parte.
Mult succes!