În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează o serie de manifestări aniversare menite să omagieze excelenţa profesională şi continuitatea academică. Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi (10-12 noiembrie 2017) reprezintă un moment festiv, dar şi un prilej pentru dezbaterea unor teme actuale din domeniul culturii și patrimoniului […]
Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, Catedra de Germanistică a Facultății de Litere, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice, organizează seminarul “NORVEGIA 100”, seminar ce marchează 100 de ani de relaţii diplomatice şi culturale româno-norvegiene. Program: 12.00 Deschiderea evenimentului, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Litere, Amfiteatrul III.12 12.15 Dr. Ana […]
Dacă îți place să socializezi și ești o persoană implicată și dedicată proiectelor din care faci parte, ești responsabilă și îți pasă de societatea în care trăiești, iar în plus crezi că poți să aduci o schimbare prin identificarea problemelor de mediu și societate, atunci devino voluntar S.T.U.P. și hai să obținem performanțe pentru sănătatea […]
Ești la început de drum și îți dorești o carieră în domeniul financiar-contabil? VEO caută un coleg autonom, cu bune abilități de organizare și atenție la detalii pentru a se alătura Departamentului nostru Financiar–Contabil din Iași. Pentru reușită în această misiune este nevoie de: – Studii superioare, în domeniul economic/contabilitate; – Experiența in domeniul financiar-contabil […]
Librăria „Orest Tafrali” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu sediul în Iaşi, bd. Carol I, nr. 11, corp A, parter, oferă studenților posibilitatea de a efectua un stagiu de practică, începând cu 15 noiembrie 2017. CV-urile se pot transmite până la data de 12 noiembrie 2017 la adresa office@conventus.ro Informaţii: Web www.conventus.ro Telefon: 0722 […]
Vineri, 3 noiembrie, ora 17.30, la Librăria „Orest Tafrali” (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Corp A), Mihai Zamfir va dialoga cu Antonio Patraş, pornind de la cel de-al doilea volum din Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, recent apărut la Editura Polirom, în curînd şi în ediţie digitală. Studenții participanți la eveniment au […]
Spectacol de teatru „Bubico!?!”, în regia lui Nucu Ionescu, joi, 2 noiembrie, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere „Fiecare popor are în cultura sa câte un maestru al râsului, care să ne amintească în fiecare clipă că putem fi mai buni și mai înțelepți. […]
Centrul Cultural German Iaşi vă invită la Seara de Film German miercuri, 8 noiembrie 2017, începând cu ora 18.00, în sala Bertolt Brecht. Va fi prezentat filmul german “Phoenix” în regia lui Christian Petzold, care descrie o poveste cutremurătoare despre puterea iubirii, despre identitate și renaștere. Inspirat de romanul „Return from Ashes” scris de Hubert Monteilhet, Petzold creează un film […]
Sfârşitul lunii noiembrie va aduce la Iaşi cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de Film Documentar DocEst, cu cele mai recente filme documentare şi invitaţi din Franţa, Germania, Marea Britanie şi România. Festivalul va avea loc la Ateneul din Tătăraşi, în perioada 22-26 noiembrie 2017, şi este co-organizat de Primăria Municipilui Iaşi, Institutul Francez din […]
ATOR Iași a dat startul unui noi proiect intitulat: „Studenți în dialog”. Acesta presupune întâlniri săptămânale la Biserica Sf. 40 de Mucenici (lângă Facultatea de Informatică) miercurea de la ora 18.00. Programul întâlnirilor cuprinde Paraclisul Maicii Domnului și dialoguri tematice cu un invitat sau sesiuni de formare. Prima întâlnire a avut loc miercuri, 25 octombrie […]