SummerIS, Universitatea de vară pentru elevi, a dat startul unei noi provocări pentru cei dornici de cunoașterea mediului academic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Șase organizații studențești din Iași, membre și simpatizante ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR, organizează în perioada 18 – 28 iulie cea de-a VII-a […]
Începând cu luna iulie, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași implementează, pentru prima dată în mediul academic, un proiect pilot pentru colectarea selectivă a deșeurilor, cu sprijinul companiei Chilli Ideas. Obiectivul principal al proiectului este de a aduce în prim plan importanța colectării selective a deșeurilor […]
Joi, 11 iunie 2019, de la ora 12.10, în Aula din corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc prezentarea volumului Studii lingvistice aplicate de pragmatică, retorică și sintaxă a limbii române vorbite actuale, coordonat de Luminița Hoarță Cărăușu, profesor universitar doctor la Catedra de limbă română şi lingvistică generală, din cadrul Facultății […]
În perioada 15 iulie – 5 septembrie 2019, doctoranzii și postdoctoranzii Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) se pot înscrie în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale pentru doctoranzi și postdoctoranzi în domeniul Știinţelor economice” (InoVant, POCU/380/6/13/125015). În cadrul acestui proiect, grupul țintă al UAIC, reprezentat de […]
Cu ocazia împlinirii în anul 2019 a 15 ani de la aderarea României la NATO şi 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Nord-Atlantice, Ministerul Apărării Naţionale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Ministerul Educaţiei Naţionale, sub umbrela campaniei de informare publică #WeAreNATO, lansează campania „România – 15 ani în NATO. 70 de ani de la […]
Vineri, 28 iunie 2019, a avut loc la Muzeul Unirii din Iași conferința de presă pentru inaugurarea biroului de la Iași al companiei Hindawi, unul dintre cei mai importanți editori de jurnale academice la nivel global, care astfel își anunță intrarea pe piața din România. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost reprezentată la […]
Universitatea de Științe Aplicate din Vilnius, Lituania invită studenții internaționali la Școala Internațională de Vară care se va desfășura în luna august 2019 în campusul Universității, amplasat într-o zonă împădurită, la marginea orașului Vilnius. La Școala Internațională de Vară pot participa atât studenții care au terminat minim un an de cursuri universitare precum și absolvenții […]
Candidaturile pentru stagiile Robert Schumann oferite de Parlamentul European pot fi depuse până la data de 30 iunie (ora 12.00). Data de începere este 1 octombrie, durata unui stagiu fiind de 5 luni. Pentru a contribui la educația și formația profesională europeană a cetățenilor Uniunii Europene și pentru a oferi o perspectivă asupra activității instituției, […]
Vă aducem la cunoștință lansarea programului EIT Food RIS Solutions, ce are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării competențelor antreprenoriale pentru studenți. Programul reprezintă o oportunitate pentru echipe ambițioase de studenți (licență, master sau doctorat) care doresc să se implice în rezolvarea problemelor industriale identificate de parteneri. Primele 20 de echipe de studenți vor avea șansa de […]
Studenții Departamentului de Geologie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au efectuat, în data de 14 iunie 2019, o vizită de studiu la Societatea Națională a Apelor Minerale – Sucursala Nord, Vatra Dornei. Studenții au fost întâmpinați de echipa Sucursalei Nord Vatra Dornei, formată din șef sucursală […]