Concursul internațional de arhitectură și design vizează selecția celei mai bune propuneri de design și arhitectură pentru Muzeul Memorial Evreiesc în aer liber din Tg. Frumos (jud. Iași). Propunerea va integra idei și perspective variate pentru a crea un spațiu care să onoreze memoria comunității evreiești și să promoveze educația în rândul generațiilor tinere.
Concursul este deschis arhitecților și designerilor din întreaga lume. Propunerile trebuie depuse până la 11 octombrie 2024, iar câștigătorul va fi anunțat la finalul lunii octombrie 2024. Câștigătorul va primi un premiu de 10.000 de lei, având obligația de a transmite organizației o machetă a proiectului, în format fizic.
Macheta câștigătoare va fi scanată 3D și prezentată pe site-ul interactiv al proiectului, urmărindu-se ca proiectul să fie implementat până în septembrie 2028 de către Asociația Super Tineri ASIRYS împreună cu artiști și voluntari din întreaga lume.
Mai multe detalii găsiți în documentul atașat aici.
Persoană de contact: Mihaela Diana Podariu, președinte Super Tineri ASIRYS, telefon: +40 746 065 744