Burse doctorale la Institutul Universitar European din Florența

Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, anunță că Institutul Universitar European din Florența, Italia a început din 1 noiembrie 2023 înscrierile la programele de studii universitare complete de doctorat, pentru anul universitar 2024-2025.

 Programele de doctorat au durata de 4 ani și se organizează pentru următoarele domenii:

  • Economie
  • Istorie și civilizație
  • Drept
  • Științe politice și sociale

Informații complete privind aceste programe sunt oferite pe site-ul Institutului Universitar European aici.

Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, acordă cetățenilor români nominalizați de Institutul Universitar European o bursă lunară în valută pentru primii 3 ani de studii doctorale, iar Institutul Universitar European acordă finanțare pentru anul al IV-lea. Pentru anul 2023 cuantumul bursei acordate de partea română a fost de 1440 euro/lună (12 luni / an universitar).

Numărul de burse finanțate de Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, pentru anul universitar 2024-2025, este de 6.

Informații suplimentare se regăsesc pe site-ul Agenției de Credite și Burse de Studii aici.

Calendarul desfășurării concursului și condițiile de selecție le puteți găsi pe site-ul Institutului Universitar European aici.

Persoanele care doresc să obțină o bursă trebuie să participe la concursul organizat de  Institutul Universitar European de la Florența pentru anul universitar 2024-2025.

 

Pentru informații suplimentare:

Agenția de Credite și Burse de Studii (www.roburse.ro)

Adresa: Str. Caransebeș nr. 1, etaj 7, sector 1, București (clădirea Institutului Geologic al României)

Telefon:  021/310.19.05

Fax: 021/310.22.17

E-mail: burse@roburse.ro