Agenția de Credite și Burse de Studii lansează concursul național pentru acordarea burselor de studii în străinătate

Ministerul Educației prin Agenția de Credite și Burse de Studii organizează concursul național în vederea acordării a 228 de luni de bursă pentru anul 2024, care vor fi distribuite în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute de candidați.

Candidații pot opta pentru stagii de bursă cuprinse între 2 și 10 luni.

Persoanele nominalizate sunt obligate să-și înceapă stagiile în anul 2024, plecarea putându-se face începând cu 01 februarie 2024.

Cuantumul lunar al burselor este cuprins între 1.100 și 2.000 EURO, în funcție de statul în care se desfășoară stagiul, conform OMEd nr. 6517/2023.

Ministerul Educației prin Agenția de Credite și Burse de Studii asigură transportul internațional, o singură dată pe perioada stagiului, și contravaloarea unui supliment de bagaje de 32 kg.

Domeniile pentru care candidații pot accesa bursa sunt cele prevăzute în OMEd nr. 6517/2023.

Termenul limită de depunere a dosarelor de candidatură (on-line sau fizic) este 20 noiembrie 2023, ora 16.00 (ora României).

Calendarul concursului poate fi consultat aici.

Formularul de înscriere îl puteți găsi aici.

Informații suplimentare privind desfășurarea concursului național se găsesc pe site-ul Agenției de Credite și Burse de Studii: www.roburse.ro și la telefon 021.310.19.05.