Sute de participanți la Conferința de prezentare a Proiectului „Start experienţă – START.EXE”

Aproximativ 200 de studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au participat miercuri, 9 decembrie 2020, online, la Conferința de prezentare a proiectului „Start experienţă – START.EXE” (POCU/626/6/13/130654, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020).

Participanții au manifestat disponibilitate și deschidere față de obiectivele proiectului, fiind interesați în a afla amănunte despre categoriile de grup țintă, dar și despre cele 50 de parteneriate de colaborare încheiate cu angajatorii din sectoarele economice cu potențial competitiv și domeniile de specializare inteligentă.

Prin intermediul acestui proiect, timp de doi ani, 325 de studenți selectați de la ciclul de licență (anii II și III/IV) și studenți la ciclul master (anii I, II) de la facultățile de Biologie, Chimie, Drept, Economie și Administrarea Afacerilor, Fizică, Educație Fizică și Sport, Informatică, Filosofie și Științe Social-Politice, Istorie, Geografie și Geologie, Matematică, Psihologie și Științe ale Educației vor beneficia de sprijin pentru tranziţia de la şcoală la viaţa activă, prin dobândirea de competenţe practice, în vederea creşterii oportunităţilor de angajare.

Dosarele pot fi depuse atât fizic (până pe 16 decembrie 2020, la intrarea în clădirea UAIC, de pe strada Lascar Catargi nr. 54, unde este amplasat un recipient special), cât și electronic (la adresa start.exe@uaic.ro, pâna la data de 16 decembrie 2020, urmând a fi depuse în format fizic conform metodologiei de selecție).

Candidații selectați vor pacurge două module de formare în cadrul proiectului „Start experiență – START.EXE”.  Primul modul constă în participarea la sesiuni de training precum „Managementul carierei” sau „Educație juridică în antreprenoriat”, dar și la un bootcamp cu o durată de 3 zile, dedicat orientării în carieră. Cel de-al doilea modul presupune participarea la sesiunea de training „Formare de competențe antreprenoriale”, întocmirea unui plan de afaceri și participarea la concursul de planuri de afaceri.

Vor fi premiate 20 planuri de afaceri, realizate individual sau în grup, cu câte un premiu în valoare de 3.000 de lei fiecare. Studenții din grupul ținta vor efectua un stagiu de practică la una dintre companiile din România partenere în cadrul proiectului, vor participa la evenimente de carieră și se vor putea înscrie pentru unul dintre cele 30 de stagii de practică oferite de companii din străinătate.

Valoarea totală a proiectului este de 4.722.977,82 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 4.628.518,20 lei.

Mai multe detalii despre înscrierea în proiect pot fi consultate AICI.