Iniţiativa studenţească de a realiza o campanie de educare și conștientizare privind efectele negative ale muncii nedeclarate, dedicată tinerilor, vine ca urmare a discuțiilor legate de diferite probleme economice și sociale în cadrul orelor de profil de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi.
Campania #Students4FairWork îşi doreşte să încurajeze studenţii şi în general tinerii să îşi cunoască drepturile şi să înţeleagă de ce este mai bine să își declare veniturile. Scopul campaniei este de a-i aduce pe tineri mai aproape de beneficiile muncii declarate (precum: asigurări sociale, de sănătate, posibilitatea de a demonstra experiența de muncă etc.), de a le face cunoscute drepturile prevăzute în Codul Muncii şi astfel, de a-i determina să încurajeze, la rândul lor, un comportament responsabil.
#Students4FairWork se alătură campaniei Comisiei Europene #EU4FairWork, prima campanie despre beneficiile muncii declarate desfășurată la nivel european prin intermediul Platformei Europene de Combatere a Muncii Nedeclarate şi cu participarea Autorității Europene a Muncii. Prin această inițiativă studențească se dorește dezvoltarea unei comunități unde studenţii pot interacţiona şi pot învăţa lucruri utile pentru viitoarea carieră.
Mai multe detalii despre această inițiativă puteți afla aici.