American Independent Film Festival ajunge la Iași

American Independent Film Festival debutează anul acesta cu o primă ediție locală la Iași, în perioada 11-12 aprilie, la Cinema Ateneu. Pe parcursul celor două zile de film independent american festivalul a pregătit o selecție ce include filmele „The Favourite”, r. Yorgos Lanthimos; „Vox Lux”, r. Brady Corbet; „Good Time”, r. Benny și Josh Safdie, „Paterson”, r. Jim Jarmusch; „Under the Silver Lake”, r. David Mitchell și „The Sisters Brothers”, r. Jacques Audiard. Toate filmele vor avea câte o proiecție pe parcursul ediției de la Iași și vor fi introduse de Liviu Antonesei, scriitor, publicist și Profesor universitar doctor emerit în cadrul Departamentului de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Biletele sunt disponibile pe https://ateneuiasi.ro/

Brady Corbet îi distribuie pe Natalie Portman și Jude Law pe muzică de Sia și Scott Walker în Vox Lux, cel de-al doilea film al său, după The Childhood of a Leader care i-a adus la Veneția premiile pentru regie și cel mai bun debut, în 2015. Explorând spectacolul lumii contemporane, regizorul de numai 30 de ani spune povestea fascinantă a ascensiunii unei adolecente americane obișnuite, care devine un pop-star celebru după ce este rănită la liceu, într-un atac terorist. Ghidată de managerul ei bine intenționat (Jude Law), Celeste devine un simbol al cultului celebrității și al mașinăriei media, într-un film despre forțele care ne modelează ca indivizi, ca națiuni, ca zei. Pentru Scott Walker, unul dintre cei mai inovatori și legendari compozitori ai secolului XXI, Vox Lux este a doua colaborare cu Brady Corbet, din păcate fiind și ultimul material compus de Walker. Artistul a murit pe 22 martie 2019, la vârsta de 76 de ani, lăsând în urmă o moștenire pop experimentală imensă.

Under The Silver Lake, neo-noir-ul regizat de David Robert Mitchell (It Follows și The Myth of the American Sleepover), care îi are ca protagoniști de Andrew Garfield, cunoscut publicului român drept Spider-Man, și pe Riley Keough (The House That Jack Built, American Honey), va putea fi văzut în avanpremieră la Cinema Ateneu pe 12 aprilie. Filmul ne spune povestea lui Sam (Andrew Garfield), un tânăr din LA, obsedat de cultura pop, care își spionează vecinii și citește conspirații, în loc să își caute un job. Când Sarah, tânăra și enigmatica lui vecină dispare subit, Sam pornește în căutarea ei, traversând orașul, într-o anchetă obsesivă suprarealistă, care îl scufundă în lumea tenebroasă a Orașului Îngerilor. Distribuit în România de Independența Film, Under The Silver Lake va fi lansat în cinematografe pe 26 aprilie.

The Sisters Brothers. Day 26.

The Sisters Brothers/ Frații Sisters, va rula în închiderea festivalului, la doar o oră distanță de premiera de gală a filmului la București. Western-ul a fost filmat aproape integral în România și i-a adus în țară pe multipremiatul regizor francez Jacques Audiard, dar și pe unele dintre cele mai populare nume de la Hollywood, actorii John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal și Riz Ahmed, care fac parte din distribuție. Premiat la Veneția 2018 cu Leul de Argint pentru Cea mai bună regie –The Sisters Brothers spune povestea fraților Charlie Sisters (Joaquin Phoenix) și Eli Sisters (John C. Reilly) aflați într-o călătorie inițiatică ce pune la încercare legătura specială care îi unește. Filmul va fi lansat în România pe 19 aprilie, fiind distribuit de Voodoo Films.

Rachel Weisz and Olivia Colman in the film THE FAVOURITE. Photo by Yorgos Lanthimos. © 2018 Twentieth Century Fox Film Corporation All Rights Reserved

 

The Favourite, în regia lui Yorgos Lanthimos a primit nouă nominalizări la Premiile Oscar de anul acesta și a câștigat statueta pentru Cea mai bună actriță, acordată Oliviei Coleman. Alături de ea, Rachel Weisz și Emma Stone oferă interpretări senzaționale în tragicomedia plină de poftă trupească, intrigă și amăgire, de la curtea reginei Ana.

 

 

 

Primele proiecții din cele două zile vor aduce pe ecranul Ateneului filmele Paterson, în regia lui Jim Jarmusch (joi, 11 aprilie) și Good Time, al fraților Benny și Josh Safdie (vineri, 12 aprilie). Paterson, unul dintre cele mai frumoase filme despre poezie, redă atmosfera din „orașul poeților”, Paterson, New Jersey, așa cum este ea percepută de un șofer de autobuz. Este locul de unde provin scriitori precum William Carlos Williams, reprezentant al modernismului și imagismului în literatură și autor al celebrului poem epic „Paterson”, respectiv Allen Ginsberg, figură centrală a mișcării Beat Generation.

În Good Time, Ben și Josh Safdie se întorc pe străzile rău famate ale New York-ului lor natal pentru a spune povestea a doi frați imediat după ce aceștia ratează un jaf plănuit în cartierul Queens. Cei doi se află la prima colaborare cu actori consacrați precum Robert Pattinson, protagonistul lungmetrajului „Cosmopolis” (regia David Cronenberg), devenit celebru la nivel internațional pentru rolul vampirului Edward Cullen în Saga Twilight, sau Jennifer Jason Leigh, nominalizată la Oscar pentru interpretarea personajului Daisy Domergue din „The Hateful Eight” („Cei 8 odioși”) al lui Quentin Tarantino.

 

Programul American Independent Film Festival, Cinema Ateneu

Introduceri de Liviu Antonesei – scriitor, publicist, Profesor universitar doctor emerit în cadrul Departamentului de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

Joi, 11 aprilie

16:00   PATERSON, de Jim Jarmusch (2016, 1h 53 min). În competiție, Cannes 2016

18:30   THE FAVOURITE, de Yorgos Lanthimos (2018, 1h 59 min). În competiție, Veneția 2018;

Oscar pentru cea mai bună actriță – Olivia Colman

21:00   VOX LUX, de Brady Corbet (2018, 1h 50 min). În competiție, Veneția 2018

 

Vineri, 12 aprilie

16:00   GOOD TIME, de Benny și Josh SAFDIE (2017, 1h 30 min). În competiție, Cea mai bună

coloană sonoră – Cannes 2017

18:00   UNDER THE SILVER LAKE, de David Mitchell (2018 2h 19 min). În competiție, Cannes

2018

21:00   THE SISTERS BROTHERS, de Jacques Audiard (2018, 2h 02 min). Leul de Argint – Cel

mai bun regizor, Veneția 2018; Premiul Cesar – Cel mai bun regizor

 

Preţ bilete: 10 lei. Intrarea este liberă pentru elevi și studenți.
Biletele pot fi achiziționate pe www.ateneuiasi.ro

American Independent Film Festival la Iași este organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul Cinema Ateneu, susținut de Catena. Un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Parteneri media: Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Bună Ziua Iași, Curierul Iași, Iași TV Life, Radio România Iași, TVR Iași, Tele M, Agerpres, Radio Hit, Viva FM, Apollonia TV, Cronica de Iași, Agora Press, Impact FM, Info Iași, Zile și Nopți, Infinit TV.

http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/

Facebook event: https://www.facebook.com/events/483481622421735/

Facebook: https://www.facebook.com/AmericanIFF/

Intagram: https://goo.gl/8PtfUq

Leave a Reply

Your email address will not be published.