Evenimentele săptămânii 26 februarie – 4 martie 2018 la Ateneul din Iași

1 martie 2018, ora 18.00 – Vernisaj Expoziție de fotografie „Secrete”, Paul Pădurariu

„O fotografie este un secret despre un secret. Cu cât îţi spune mai mult, cu atât înţelegi mai puţin.”

„Secrete”, o colecție de culori ce pot fi admirate în perioada 1-31 martie 2018, în Foaierul Ateneului din Iași.

Cu lumină, într-o secundă noi vibrații se aștern pe canvas. Oprite-n timp, secretele dănțuiesc. Indrăzniți să le descoperiți magia .

„Impresionantele costume împreună cu mișcările grațioase ale modelelor transformă Veneția într-un tărâm de basm.” Paul Pădurariu

Visul lui Paul este să poată îndeplini dorința tuturor celor care i-au spus „Aș vrea ca momentul acesta să dureze pentru totdeauna”. Și asta face. Cu dragoste de oameni și pasiune pentru viață.

Vino să-l cunoști pe Paul. Joi, 1 martie 2018, ora 18.00 la vernisajul expoziției de fotografie „Secrete” ce va avea loc în Foaierul Ateneului din Iași.

 

2 martie 2018, ora 18.30 – Vernisaj Expoziție de Fotografie „Bella Italia”, Daniel Corban

„De la tărâmurile de legendă din Roma, la canalele şi palatele maiestuoase din Veneția, frumuseţea Italiei este mereu surprinzătoare şi inegalabilă. Cu o istorie bogată, un patrimoniu cultural de excepţie, şi metropole fermecătoare,Italia este ţara care mă surprinde de fiecare dată când o revad” – Daniel Corban

„Bella Italia” este un eveniment pentru minte şi suflet, care încearcă să (re)aducă în atenţia publicului o serie de fotografii reprezentative pentru cateva dintre cele mai frumoase oraşe italiene (Roma, Veneția, Florența, Milano, Como).

„Cred că poți opri timpul în momentul în care faci o fotografie, iar privind-o poți da timpul înapoi.”

Ateneul din Iași vă invită vineri, 02 Martie 2018, ora 18.30, în Galeria Regală de Artă la vernisajul primei expoziții personale a fotografului Daniel Corban, intitulată „Bella Italia”.

 

3 martie 2018, ora 12.30 – „Legenda ghiocelului”, Compania teatrală ZUM ZUM

Piesa de teatru „Legenda Ghiocelului” tratează tema primăverii și a florilor.

Scenariul confirmă din nou specificul trupei Zum-Zum, copii fiind surprinși de frumusețea poveștilor educative. Decorul și păpușile , realizate de aceeași echipă, întregesc tabloul de primăvară. Povestea micuțului ghiocel este spusă de florile de primăvară care se întrec în frumusețe sub minunata căldură a Razei de soare.

Călătoria pe pământ a acestei Razei se oprește într-o grădină plină de flori de primăvară. Acolo florile oferă un spectacol muzical, fiecare se mândrește cu parfumul și culoarea sa. Discuțiile sunt aprinse între flori însă doar un ghiocel plăpând stă trist într- un colț. Raza de soare observă simplitatea și sinceritatea lui și îi dă puterea de a răzbi gerul, să fie prima floare ce iese din zăpadă care se bucură de caldura Soarelui. Povestea este pusă în scenă de actorii trupei de Teatru Zum Zum, Andreea Gheoghe și Anca Hutanu, fiind completată minunat de cântecele florilor compuse de Catalin Hutanu.

 

3 martie 2018, 19.00 – „Ileana, Principesă de România”, de și cu Liana Ceterchi

În apropierea Centenarului Marii Uniri, Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Arhivele Naţionale ale Statului, Asociaţia România Culturală şi Mânastirea „Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania, USA, îşi propune să creeze un spectacol care să omagieze memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfăşurat între palat şi mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământari din istoria Europei. Spectacolul Ileana, Principesă de România aduce la lumină o parte esenţială din istoria Bucureştiului şi a României.

Spectacolul despre viaţa principesei Ileana este o evocare plină de farmec şi dramatism a principalelor momente din viata autoarei şi a istoriei trăite.

,,Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nici o clipă de necesitatea fizică a prezenţei mele pentru cei şase copii ai mei…Dar in interior, „eul” care există independent de mama, soţia, prietena care eram – „eul” esenţial, pe care tot restul era construit – a suferit un şoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.” (Principesa Ileana).

Privit prin prisma celor 100 de ani de la naşterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie. Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, şi deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic. Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveţia, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron şi în final Statele Unite ale Americii, care o primesc. Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mânăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturiseşte: ,,Aceasta este unica şi singura cale deschisă pentru mine…răspunsul la orice fel de îndoiala stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos:,,Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!” Aşa voi face! Aşa să mă ajute Dumnezeu! Facă-se voia Ta!”

Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoarea, Principesa Ileana s-a luptat pentru alţii, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor in nevoie… A realizat spitale, cantine, scoli de infirmiere, tot felul de modalităţi de a strânge fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci, cei mai putin norocoşi decat ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul şi a unei Regine de excepţie, Regina Maria a României.

Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii.

 

4 martie 2018, ora 12.30 – Spectacol pentru copii „După faptă și răsplată”, Marionnette Show

„După faptă și răsplată”

Povestea prințeselor Layla și Charlotte – O lume feerică cuprinde toată povestea în care prințesele Layla și Charlotte încep o aventură interesantă dar primejdioasă. Totul începe atunci când sora mai mare Charlotte decide să plece să exploreze pădurea din apropierea castelului, neținând cont de pericolele de care o avertizează surioara Layla! Descoperim împreună cu cine se vor întâlni prințesele și cum se vor descurca în pădure, duminică, 04 martie, la ora 12:30, la Ateneul din Iași!

Cele două prințese doresc să le arate copiilor faptul că atunci când suntem dornici să ne aventurăm într-un loc necunoscut trebuie să ținem cont de pericolele pe care le-am putea întâmpina, că trebuie să ne ascultăm și să ne iubim frații/surorile, că nu este bine să facem rău, că trebuie să ne cerem iertare când greșim, că nu e bine să mințim, că nu trebuie să ne amuzăm pe seama altor persoane și că trebuie să învățăm să fim generoși, politicoși și înțelegători.

 

4 martie 2018, ora 19.00 – „Atenție, aterizăm!”, regia Daniel Onoae

Adaptare după celebra comedie franțuzească de situație “Boeing Boeing” de Marc Camoletti, producția Ateneului din Iași aduce în atenția spectatorilor câteva situații pline de umor prin care trec cele șase personaje savuroase în apartamentul din Paris al unui arhitect cu… multă poftă de viață.

Bernard (Daniel Onoae), un tânăr arhitect de succes, Berta(Alexandra Paftală), menajera și omul de încredere al acestuia, Robert(dragoș Maftei), un vechi prieten din provincie și cele trei stewardese – Janet(Alexandra Macovei), Helga(Cezara Fantu) și Jaqueline(Ana Hegyi), toate logodite cu Bernard – sunt personajele fermecătoare, ce trebuie să se descurce în situații comice prin postura în care sunt puse.

Comedia „Atenție, aterizăm!” se joacă duminică 4 martie 2018, ora 19 în Sala Mare de Spectacole a Ateneului din Iași.

Leave a Reply

Your email address will not be published.