Worldwide Marketing: întâlnire între studenți și specialiști

Asociaţia Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare, PRIME Iaşi, în colaborare cu AIESEC Iași organizează pe 25 – 26 martie, respectiv 1 – 2 aprilie, prima ediție a proiectului Worldwide Marketing. Acesta va avea loc în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în incinta Facultații de Economie și Administrarea Afacerilor, începând cu 10:00. Proiectul se adresează studenților de la specializările Comunicare și Relații Publice, Marketing și Jurnalism. Tema acestei ediții are în prim-plan marketingul, pe baza căreia vor avea loc 4 workshop-uri din domeniile Customer Care, Sales, Digital Marketing și Advertising.

Pentru a participa, studenţii se pot înscrie în perioada 13 – 22 martie prin completarea unui formular, care poate fi accesat AICI. Pe baza acestui formular, cele mai bune răspunsuri la întrebări vor fi selectate şi ierarhizate în limita celor 50 de locuri disponibile.

Totodată, marţi, 28 martie, în corpul R502, la ora 16:00 va avea loc evenimentul organizat de AIESEC Iaşi, în parteneriat cu ONU, care va analiza problemele existente la nivel global şi cum studenţii le pot soluţiona prin oportunităţile de voluntariat internaţional, din timpul verii.

Worldwide Marketing reprezintă o întâlnire între studenţi şi specialiştii din domeniu, ce propune o alternativă practică, cu scopul de a facilita procesul de învăţare, ambientul din cadrul proiectului oferind participanţilor posibilitatea de a câştiga cunoştinţe direct de la sursă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.