Recital de pian la patru mâini la Centrul Cultural German

Centrul Cultural German şi Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” în parteneriat cu Universitatea Naţională de  Arte “George Enescu”  vă invită vineri, 17 februarie 2017, ora 19:00, la recitalul susținut de duo-ul de pian Liene și Andreas Henkel din Germania, eveniment care va avea loc în sala Eduard Caudella, Casa Balș, a Universității Naționale de Arte „George Enescu”.

Andreas Henkel, profesor onorific al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, este bine cunoscut iubitorilor de muzică din Iași încă din anul 2003, fiind invitat cu regularitate să susțină cursuri de măiestrie interpretativă la Colegiul Național de Artă din Iași, precum și concerte și recitaluri de pian, primite de fiecare dată cu înalte aprecieri din partea publicului și a specialiștilor.

De această dată, iubitorii muzicii vor avea prilejul să audieze un recital de pian la patru mâini, susținut de duo-ul Liene și Andreas Henkel.  Vă invităm să ne bucurăm împreună de un program deosebit, care cuprinde creații din perioade și stiluri muzicale diferite. (Johann Sebastian Bach, Robert Schumann, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn-Bartholdz, Antoin Dvořák, Bedřich Smetana).

Agenda pianistului Andreas Henkel cuprinde şi un mastercalss de pian, care se va desfăşura  în perioada 16-19 februarie la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă”, la finalul căruia va fi organizat un concert de gală al absolvenţilor masterclass-ului, care va avea loc duminică, 19 februarie ora 18:00, la Muzeul Unirii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.