Seară de film în cadrul proiectului „Arată că îți pasă”

soireeAsociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi (ASFI) continuă proiectul “Arată că-ţi pasă!” prin evenimente caritabile, organizând o seară de film, prin care se primesc donaţii în materie de cărţi pentru biblioteca dedicată copiilor aflaţi în Centrul de primire în regim de urgenţă şi copiii străzii din Tătăraşi, Iaşi.

Seara de film va avea loc astăzi, la ora 19:00, la Anticariatul „Grumăzescu” din Iaşi. Filmul proiectat va fi „Marea hoinăreală” (La grande vadrouille), film de renume al anilor 1960. Regăsim aici o temă comică, în special legată de presupusul sistem D francez şi, deşi aceasta nu fusese prevăzută la început, există numeroase secvenţe bogate din punct de vedere cultural.

Ca toate celelalte evenimente de la “Arată că-ţi pasă!”, intrarea este liberă. Cu toate acestea, reamintim de scopul proiectului nostru: colectăm cărţi pentru biblioteca unor copii orfani din Tătăraşi.

Dragi iubitori de film, de comedie, de limba franceză sau de anticariate, vă aşteptăm cu drag!

 

Pentru a colecta lucruri pentru cei ajutaţi la iniţiativa ASFI şi Emmaüs, Institutul Francez din Iaşi ne oferă sprijin şi ne invită la două evenimente, unde ne va fi gazdă:

Miercuri, 14 decembrie, de la ora 16:00, karaoké humanitaire (Salle Fondane de l’Institut Français)

Joi, 15 decembrie, ora 17:00 – ciné-club humanitaire « Le père Noël » (Salle Fondane de l’Institut Français)

Participanţii sunt rugaţi să aducă în scop caritabil un cadou, precum o carte, haine, bomboane, ciocolată etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.