Lansare de carte la Librăria-Cafenea Tafrali: volumul „Bolile și îmbătrânirea”, de Bogdan-Alexandru Hagiu

lansare-hagiu_webMiercuri, 9 noiembrie 2016, de la ora 18.30, la Librăria Orest Tafrali (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, corp A, parter), vă invităm la lansarea volumului Bolile și îmbătrânirea, de Bogdan-Alexandru Hagiu, recent apărut în Colecția Medico-chirurgicală la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Invitați : lect.univ.dr. Cristian Tudose, conf.univ.dr. Bogdan-Alexandru Hagiu.
Cartea s-a închegat ca urmare a observațiilor autorului conform cărora pacienții suferinzi de boli cronice au relatat la anamneză intense suferințe psihice îndurate de-a lungul vieții. Lucrarea prezintă dintr-o perspectivă nouă producerea bolilor și îmbătrânirea, acestea fiind produse de durerile fizice și emoționale. Mesajul cărții este că violența și răutatea trebuie eliminate din comportamentul uman. Sunt discutate și diferite terapii anti-îmbătrânire.
Din cuprins: Omul (Durerea, Genetica durerii și comorbiditățile, Efectul Glasgow, Durerea cronică și durata de viață, Durerea cronică și bolile cardiovasculare, Patologia asociată scurtării telomerelor, Fericirea, Terapiile anti-îmbătrânire și durerea, Activitatea fizică, durerea și îmbătrânirea, Somnul și durerea).
Despre volumul lansat, profesorul emerit dr. Ostin C. Mungiu afirmă că se încadrează în concepția holistică care susține că durerea fizică prelungită sau recurentă poate genera îmbătrânirea prematură și predispune la boli precum diabetul sau cancerul.


În ansamblu, lucrarea pledează elocvent pentru necesitatea prevenirii și combaterii durerilor fizice și emoționale în scopul evitării fenomenelor de senescență și pentru prevenirea apariției unor boli grave.

Bogdan-Alexandru Hagiu (n. 1969) este conferenţiar universitar dr., autor al unor cărți de specialitate, cele mai recente apariții fiind Physical therapy in respiratory diseases, Lambert Academic Publishing, 2015, Kinetotherapy in cardiovascular diseases, Lambert Academic Publishing, 2015, Elemente de fiziopatologie şi semiologie în kinetoterapie și Fiziologia şi ergofiziologia activităţilor fizice, ultimele două apărute la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 2014. Activitatea sa de cercetare și cea de inventică sunt recunoscute în țară și peste hotare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.