Punctul muzeal „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, deschis spre vizitare

ibraileanuPunctul muzeal dedicat criticului literar G. Ibrăileanu din  Târgu Frumos a fost inaugurat în cadrul ediției a IV-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), în prezența mai multor invitați ai FILIT și a personalităților locale.

Expoziția documentară reconstituie muzeografic viața și activitatea criticului literar și a scriitorului G. Ibrăileanu și cuprinde manuscrise și fotografii, corespondență, mobilier specific epocii în care a trăit, volume etc. Inițiativa deschiderii punctului muzeal „G. Ibrăileanu” îi aparține Muzeului Național al Literaturii Române Iași, iar amenajarea obiectivului a fost realizată cu sprijinul Asociației „Patrimoniu pentru comunitate” Iași și a Primăriei Orașului Târgu Frumos. Curatorii proiectului au fost Iulian Pruteanu, Corina Irimiță și Oana Melinte.

Punctul muzeal se află în incinta Casei de Cultură „G. Ibrăileanu” și poate fi vizitat de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-16:00, iar programările vizitelor ghidate se pot face la numărul de telefon 0744 626 486.

Leave a Reply

Your email address will not be published.