„Lumea basmelor” și „Muzicanții din Bremen” pentru copiii mici și mari

În cadrul săptămânilor dedicate Fraților Grimm, Centrul Cultural German împreună cu Teatrul „Luceafărul” Iași, având ca partener  Institutul Goethe, vă invită începând cu data de 5 decembrie 2013, la o serie de evenimente dedicate basmelor Fraților Grimm: expoziţia LUMEA BASMELOR-Märchenwelten și piesa de teatru MUZICANŢII DIN BREMEN.

După un turneu prin Europa, Africa, America de Sud şi iarăşi Europa, expoziţia LUMEA BASMELOR-Märchenwelten ajunge la Teatrul „Luceafărul” Iaşi.

În 2012, când s-au aniversat 200 de ani de la ediţia princeps a Poveştilor pentru copii – Kinder und Hausmärchen de Fraţii Jacob şi Wilhelm Grimm, Goethe Institut a imaginat o serie amplă de manifestări, printre care şi expoziţia Lumea basmelor – Märchenwelten, pentru a ilustra actualitatea nemuritoarelor basme. Apărută ca o colecţie de basme (Regele broscoi, Frumoasa adormită, Hänsel şi Gretel), cartea a fost tradusă în 160 de limbi şi este considerată, după Biblia lui Martin Luther, cea mai cunoscută şi răspândită operă literară de limbă germană. Din 2005, cartea face parte din patrimoniul UNESCO.

Afis_RO3_micDupă un amplu turneu prin Europa, Africa, America de Sud şi iarăşi Europa, expoziţia LUMEA BASMELOR-Märchenwelten ajunge la Teatrul „Luceafărul” Iaşi, graţie Institutului Goethe şi Centrului Cultural German Iaşi. Expoziţia este instalată în foyerul Teatrului şi poate fi vizitată zilnic, de marţi până vineri şi duminică, între orele 9-14. Vernisajul este programat joi, 5 decembrie, ora 17.30. Organizată sub forma unor insule interactive ce sugerează o pădure fantastică, expoziţia Lumea basmelor Märchenwelten prezintă principalele şapte teme din basmele Fraţilor Grimm: Eroina, Eroul, Răul, Animalele, Înfricoşătorul Grimm, Magia, Sarcini şi Probe. Cu ajutorul elementelor auditive, vizuale şi interactive, copiii vor putea asculta, viziona şi descoperi poveştile şi personajele mult îndrăgite: Cenuşăreasa, Scufiţa roşie, Albă-ca-zăpada, în total 21 de poveşti. Mai mult, vor putea chiar şi scrie câteva rânduri la o poveste deja începută! Vor avea la dispoziţie un iPAD, iar imaginaţia lor va fi astfel pusă la încercare pentru ca, la finalul turneului, să aflăm şi finalul poveştii. Va fi o poveste care să reflecte lumea în care trăim, aşa cum o văd copiii noştri, visele, speranţele şi temerile noastre, indiferent de ţara de unde venim – cea mai bună dovadă că basmele sunt universale şi ne fascinează şi acum. Şi tocmai pentru a ilustra actualitatea basmelor Fraţilor Grimm, expoziţia conţine multe referinţe la lumea de azi, la poveştile moderne – Mama vitregă se „reîncarnează” în personajul jucat de Meryl Streep în celebrul film Diavolul se îmbracă de la Prada, poţiunile magice sunt înlocuite cu cremele anti-aging în timp ce Prinţul cel viteaz şi frumos devine Luke Skywalker, din Star Wars.

Plakat_data_loc_ora_micPentru a ilustra prin intermediul artei vii vitalitatea basmelor Fraţilor Grimm, artiştii Teatrului „Luceafărul” vor prezenta în ziua vernisajului premiera spectacolului MUZICANŢII DIN BREMEN (dramatizare Oltiţa Cîntec, versuri Cătălin Mihai Ştefan, regia Ion Ciubotaru, scenografia Viorica Perju, muzica Radu Sanduloviciu, distribuţia Liliana Mavriş Vârlan, Toma Hogea, Iulia Deloiu Trif, Ileana Ocneanu, Raluca Pintilie, Cristian Gheorghiu, Carmen Mihalache, Elena Zmuncila. Spectatorii sunt aşteptaţi la premieră joi, 5 decembrie, ora 18.00 în sala mică. O avanpremieră este programată miercuri, 4 decembrie, ora 18.00.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.