Concursul team ADventure îşi desemnează joi câştigătorii

afis GALA webAnul acesta, studenții de la Comunicare și Relații Publice, Jurnalism și Științe ale Comunicării, Marketing și Comunicare în afaceri au acceptat cu mult curaj provocarea lansată de PRIME Iași și s-au înscris la team ADventure, singurul Festival Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice din zona Moldovei.

Festivalul a ajuns la ediția a șasea și a lansat provocări pentru studenții din domeniul Comunicării, prin studiile de caz ale partenerilor: campanie de informare propusă de Școala de șoferi AUTONĂSTASE, campanie de fidelizare propusă de Pizzeria Mamma Mia și campanie de conștientizare pentru Gramma Wines.

Studenții au avut ocazia să discute cu reprezentanții firmelor pentru a înțelege mai bine brieful predat de clienți; au participat la Conferința team ADventure, acolo unde au întâlnit trei speakeri, din București și Iași, care le-au putut oferi tips& tricks pentru crearea campaniei creative.

ADventura se apropie de final,  prin Gala team ADventure. În cadrul acesteia, 
cele nouă echipe vor prezenta rezolvarea studiilor de caz.

Evenimentul va avea loc joi, 21 noiembrie, începând cu ora 09:00, în sala S502 din corpul R al UAIC. Aici echipele înscrise în concurs își vor susține strategia, iar cele mai reușite vor primi premii din partea juriului de specialitate sau premiul oferit de parteneri, constând în 800 de RON pentru fiecare echipă.

Mai mult, studenții de la specializările vizate sunt invitați să participe ca spectatori la Gală, pentru a-și susține colegii, dar nu numai. Ei au șansa de a se înscrie la o tombolă prin care pot câștiga premii oferite de unul dintre sponsorii evenimentului.

În plus, vor avea șansa să vadă prezentările de campanii, să vadă reacțiile și feedback -ul juriului și să se bucure de protocolul asigurat de sponsorii evenimentului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.