Camelia Gavrilă se întâlnește cu studenții UAIC

identitateMarți, 29 octombrieora 11:00, în corpul R al UAIC, sala 502, doamna inspector general prof. dr. Camelia GAVRILĂ le va oferi studenților Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași sfaturi privind cariera, împărtășindu-le de asemenea propria experiență. Evenimentul se adresează  în mod special studenților, viitori absolvenți ai Facultății de Litere, ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, precum și a tuturor studenților interesați care sunt înscriși la cursurile modulului pedagogic.

Întâlnirea cu inspectorul general Camelia Gavrilă face parte dintr-un șir de prezentări de  bune practici în carieră susținute de  absolvenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și face parte din proiectul „Managementul comunicării cu alumni pentru instituții de învățământ superior din România”. Prezentările de bune practici aduc faţă în faţă studenţi din diverse domenii cu specialişti locali şi naţionali, de la care au posibilitatea să afle povestea traseului profesional şi să primească sfaturi legate de carieră. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Novensys Corporation, partenerul IT și Gold Agama Consulting, partenerul de comunicare.

Pentru a participa la acest eveniment, vă rugăm să vă înscrieți utilizând formularul de mai jos:

Leave a Reply

Your email address will not be published.