Târgul ofertelor de cazare pentru studenți, în week-end, la Iulius Mall

Cu ocazia începerii noului an universitar, Iulius Mall vine în întâmpinarea studenţilor şi organizează, sâmbătă şi duminică, Târgul Ofertelor de Cazare, primul eveniment de acest gen organizat la Iaşi. Doar pe durata târgului, participanţii vor beneficia de o reducere de 50% la comisionul de închiriere.

 

Timp de două zile, cele mai importante agenţii imobiliare din oraş vor fi prezente la parterul mall-ului cu o ofertă variată de locuri de cazare, ideale pentru tinerii care nu au beneficiat de locuri în căminele studenţeşti. Totodată, la târg sunt aşteptate şi persoanele care sunt interesate de achiziţionarea unei locuinţe în blocuri noi, prin programul „Prima Casă”. Agențiile imobiliare vor oferi, în exclusivitate pe perioada desfăşurării târgului, o reducere de 50% la comision, pentru contractele semnate.

 

Studenţii vor avea ocazia să închirieze, la tarife tentante, garsoniere şi apartamente de toate tipurile, în apropierea universităţilor, precum şi în cele mai râvnite cartiere ale Iaşului. Preţurile pornesc de la 180 de euro pe lună pentru locuinţele cu o camerăde la 250 de euro lunar pentru apartamentele cu două camere şi 300 de euro pe lună pentru cele cu trei camere.

flyer verticala

Leave a Reply

Your email address will not be published.