Dezbatere publică: „Transparența universitară: probleme și soluții”

Fundaţia SynergEtica, împreună cu partenerii săi – Departamentul de Stat al SUA prin Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Centrul de Resurse Juridice și Student ARC – organizează la Iaşi prima dezbatere publică dedicată studenţilor pe tema transparenţei universitare. Aceasta va avea loc vineri 31 mai 2013, de la ora 11.00, în corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în sala de conferințe „R502”.

Scopul dezbaterii este de a analiza împreună cu studenți, reprezentanți ai universităților de stat din Iași și autorități locale câteva probleme arzătoare pentru ei. Temele de discuție ce vor fi abordate în cadrul dezbaterii publice pentru studenți au fost selectate în urma unui chestionar aplicat online de organizatorii comunitari din Iași, în perioada 22 aprilie – 9 mai 2013,  cu scopul de a afla care sunt principalele probleme cu care se confruntă studenții din Iași.

Astfel, din cele 70 de persoane care au răspuns online întrebărilor, 21% consideră că numărul mic de locuri în cămine este principala problemă pentru studenți, 12% consideră că dotarea sălilor de curs ar trebui adusă în discuție, iar 10% cred că taxele de studiu sunt prea mari. Totodată, 8% dintre respondenți sunt de părere că o problemă majoră pentru studenți este șpaga la cazare. La întrebarea cu privire la probleme legate de planul de învăţămînt, , 61% din cei chestionaţi reclamă lipsa materiilor orientate spre practică, în timp ce 23% cred că materiile pe care le studiază la facultate sunt nefolositoare. Întrebați ce probleme cred că ar trebui abordate la o întâlnire între studenți și conducerea universității, 29% au menționat admiterea mai strictă la unele specializări, 15% șpaga pentru un loc în cămin, iar 13%, taxele universitare. Pe de altă parte, 84% dintre respondenți sunt de părere că universitatea trebuie să rezolve problemele studenților, în timp ce doar 6% consideră că studenții pot juca un rol în rezolvarea acestor dificultăți.

Rezultatele chestionarului vor fi dezbătute în timpul discuției de vineri, 31 mai 2013.

Dezbaterea va fi moderată de: Radu NICOLAE, politolog, expert anticorupție, Adrian BABOI-STROE, expert politici publice și Codru VRABIE, coordonatorul proiectului www.piatadespaga.ro. De asemenea, vor mai lua cuvântul reprezentanți ai mediului universitar, ai asociaţiilor studenţești și alți experţi în domeniu.

Vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră pe adresa de e-mail dezbatere_iasi@eruptieanticoruptie.ro sau telefonic, la echipa de organizatori comunitari din Iași (persoană de contact:  Anamaria CHIRAP, 0745.399.435), până la data de 27 mai 2013, ora 10.00.

Dezbaterea de la Iaşi face parte din proiectul Erupţie Anticorupţie al Fundației SynergEtica şi se derulează cu sprijinul Asociației pentru Jurnalism și Online Media, Alianței Naționale a Organizaților Studențești din România, Asociației Studenților Francofoni Iași, Societății pentru Psihologie și Student Pass.

Leave a Reply

Your email address will not be published.