Conferinţă: Parlamentul European-actualitate şi perspective

În perioada 9-12 mai 2012, Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept (ELSA), filiala Iaşi vă invită să participaţi la Conferinţa “Parlamentul European- actualitate şi perspective ”, încununând sărbătorirea zilei Europei de pe 9 mai.

Prin intermediul acestui proiect, organizatorii îşi propun să creeze o perspectivă corectă şi actualizată asupra Uniunii Europene, dincolo de barierele create de scurta perioadă ce a trecut de când România este stat membru, comparativ cu celelalte state şi de opiniile divergente şi uneori nefondate exprimate în acest context.

În prima zi, intitulată Parlamentul European- teorie, provocări actuale, strategii, ce se va desfăşura pe data de 9 mai, între orele 14.00-16.00, în Amfiteatrul I.1. Paul Demetrescu, Corp A, UAIC, veţi putea afla mai multe detalii legate de Parlamentul European şi de modul în care acesta se implică în aspecte actuale precum ACTA şi Europa 2020, temele menţionate urmând a fi expuse de lect.dr. Emanoil Mogîrzan, lect.dr. Nicoleta Dominte şi lect.dr. Septimiu Panainte.

În data de 10 mai, începând cu ora 14.00, fiecare persoana interesata este invitata în Amf. MediaEc, Corp A, UAIC, pentru a-şi exprima părerea cu privire la aspecte legate de Uniunea Europeană prin argumente solide şi demne de a crea revoluţii intelectuale.

Pe 12 mai aveţi şansa de a avea în faţa voastră 2 doamne europarlamentar: Renate Weber (europarlamentar din 2007 până în prezent), respectiv Gabriela Creţu (deputată în Parlamentul European în perioada 2007-2009, reprezentantă a Senatului României pe lângă instituţiile europene din sept.2009). În Amf. I.1 Paul Demetrescu, începând cu ora 15.00, cei care vor participa au ocazia de a primi răspunsuri avizate cu privire la aspecte ce ţin de „bucătăria internă” a UE. Totodată, în măsura în care sunteţi interesaţi, veţi putea afla care sunt şansele, dar şi condiţiile pentru a putea obţine un stagiu de practică sau un loc de muncă în cadrul unei instituţii europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published.