Biblia de la 1688 a fost prima traducere integrală tipărită în limba română a textului sfânt. Dar pe cât de mare este importanța acestei cărți pentru cultura și spiritualitatea românească, pe atât de multe întrebările care o înconjoară. Este posibil ca cea mai mare parte a traducerii să fi fost realizată de un tânăr de doar 23 de ani? După ce variantă a Bibliei a fost tradusă? Ce l-a determinat pe voievodul Șerban Cantacuzino să comande tipărirea unei Biblii românești?

 De mai bine de două decenii, un colectiv de cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași studiază această carte extraordinară – Biblia de la București. Misiunea proiectului Monumenta  Linguae Dacoromanorum este realizarea unei ediții critice a primei Biblii românești, însoțită de transcrieri ale izvoarelor sale, de o adaptare a textului la limbajul zilelor noastre, precum și de notițe și comentarii menite să răspundă numeroaselor întrebări precum cele de mai sus.

La cea din urmă întrebare – motivele voievodului Cantacuzino, sub a cărui conducere a fost tipărită Biblia de la București – profesorul Eugen Munteanu, coordonatorul proiectului de cercetare, oferă un răspuns surprinzător: „Tipărirea primei Biblii românești a fost mai ales un gest politic, şi nu o iniţiativă a Bisericii.” Unchi al viitorului domnitor Constantin Brâncoveanu, și voievod al unei țări aflate sub ocupație turcă, Șerban Cantacuzino era ortodoxul cu funcția cea mai înaltă în Imperiul Otoman. Pentru a-și sublinia acest statut, Cantacuzino a realizat diverse acte de cultură, printre care și tipărirea unei traduceri integrale a Bibliei.

Redactată de obicei în limbile sacre – sanscrită, latină și greacă –  limbi despre care se credea că sunt singurele „capabile” să transmită mesajul divin, Biblia în limba română a fost una dintre primele traduceri integrale într-o limbă populară din spațiul est-european.

Lucrarea a fost tipărită sub îndrumarea călugărului Mitrofan, unul dintre uceinicii cărturarului Dosoftei, iar redactarea a fost îngrijită de un colectiv mai mare, condus de frații Șerban și Radu Greceanu. „Ei au fost consideraţi mult timp, pe nedrept, autorii acestei  ediţii. Ei nu sunt decât revizorii unor traduceri anterioare”, precizează profesorul Eugen Munteanu.

Dar cine sunt atunci adevărații autori?

Ediția critică a Bibliei de la București, din care au apărut până acum nouă volume,  lasă la dispoziția cititorilor atât sursele de inspirație (cele două traduceri în manuscris care au stat la baza variantei finale, tipărite), cât și textul original al tipăriturii, în litere chirilice. În plus, cercetătorii din cadrul proiectului Monumenta Linguae Dacoromanorum, au lucrat la transcrierea în grafie latină a textului orginal, precum și la adaptarea acestuia în limba actuală. În final, textele sunt însoțite de notițe și comentarii  de natură lingvistică, istorică și filologică.

Click pe fotografie pentru detalii

Două anexe care însoțesc textul Bibliei de la 1688: manuscrisele 45 și 4389, cele pe care editorii Bibliei tipărite le-au avut în față atunci când au realizat varianta finală a uneia dintre cele mai importante cărți pentru cultura română.

Manuscrisul 45 conține o traducere integrală a Vechiului Testament și este, se pare, lucrarea unui tânăr de doar 23 de ani, Nicolae Milescu Spătaru, reprezentantul domnului Ţării Româneşti la Constantinopol. „Pentru unii pare incredibil şi problematic ca cineva atât de tânăr ar fi putut să realizeze această traducere”, precizează prof.univ.dr. Eugen Munteanu. Aceasta este însă concluzia cercetărilor filologilor – Virgil Cândea, Nicolae A. Ursu şi Eugen Munteanu – bazate atât pe mărturii ale vremii, cât și pe comparări stilistice între traducerea manuscrisă și alte documente scrise de tânărul Milescu.

La rândul ei, traducerea Vechiului Testament a avut la bază o versiune în limba greacă a Septuagintei, tipărită la Frankfurt în 1595. Despre originile acesteia aduce lămuriri profesorul Munteanu: „Ediția pe care s-au bazat era o ediție filologică ea însăși, făcută de protestanți. Nişte ortodocşi numai intelectuali puteau fi ca să nu acorde aşa de mare importanţă faptului că utilizează o ediţie protestantă, pentru că alta ortodoxă nici nu exista.”

Textul manuscris al lui Milescu, revizuit – conform opiniilor specialiștilor de însuși mitropolitul Dosoftei – a fost una dintre sursele pe care le-au folosit frații Greceanu pentru tipărirea Bibliei românești.

Cea de-a doua sursă a fost manuscrisul 4389, o versiune integrală a Vechiului Testament realizată de un anonim. Acesta s-a inspirat din textul lui Milescu, dar a și tradus din limba slavonă, mai precis din Biblia de la Ostrog. Din nou, cercetările filologilor ieșeni au făcut lumină asupra autorului acestui manuscris – un profesor la Școala din Târgoviște, unul dintre puținii oameni care știau latină și slavonă la acea vreme, Daniil Andreean Panoneanul.

Acestea sunt câteva pagini din povestea Bibliei de la 1688, poveste pe care Centrul de studii Biblico-Filologice „Monumenta Linguae Dacoromanorum” încă o descifrează și o pune la dispoziția cercetărilor și românilor interesați sub forma edițiilor critice. Până acum, în cadrul proiectului au apărut nouă dintre cele 25 de volume cât va număra în final seria. La fiecare volum lucrează o echipă întreagă, de cinci tineri cercetători și 17 colaboratori externi,  pentru transcrieri, comentarii și realizarea unui indice comprehensiv – și acesta o premieră în România. Proiectul se realizează în cadrul unui parteneriat internațional, alături de Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg .