Studenți de la Facultatea de Drept în vizită la Bruxelles

În perioada 4-9 martie 2012, un grup format din studenţi ai Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi,  dar care a cuprins şi trei studenţi din centre universitare din ţară, având aceeaşi specializare, s-a aflat în capitala Belgiei-Bruxelles, unde a realizat o vizită de studiu la cele mai importante instituţii europene. În desfăşurarea acestui proiect, participanţii au beneficiat şi de un sprijin material din partea Parlamentului European.

Intrarea României în Uniunea Europeană a implicat o serie de modificări substanţiale în viaţa cetăţenilor români, indiferent de gradul de pregătire profesională sau de domeniul în care activează. Asimilarea optimă a acestor schimbări şi dezvoltarea eficientă în contextul actual nu se pot realiza decât în măsura în care sunt înţelese modul de funcţionare şi rolul Uniunii Europene. În acest sens, Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept (ELSA), filiala Iaşi s-a adresat unui număr de 30 de studenţi cu specializarea Ştiinţe Juridice , în vederea participării la o vizită de studiu instituţională în Bruxelles, oraş considerat “inima” Uniunii Europene.

Prima instituţie vizată în cadrul acestei experienţe a fost Parlamentul European, organul reprezentativ a circa 500 de milioane de cetăţeni europeni. Activitatea a debutat cu o prezentare generală a structurii Uniunii Europene, urmată de aprofundarea cunoştinţelor cu privire la funcţiile Parlamentului European, modul în care acesta colaborează cu celelalte instituţii europene, precum şi impactul pe care îl are atât asupra UE, cât şi asupra statelor membre. Prezenţi în sala de plen , participanţii au putut afla informaţii utile despre modul de desfăşurare a şedinţelor şi mecanismul de votare, precum şi despre sistemul ce asigură desfăşurarea activităţilor în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Punctul culminant al întâlnirii a fost reprezentat de un joc de rol, în care studenţii s-au transpus pentru câteva ore în pielea europarlamentarilor. Având la dispoziţie o tehnologie bine pusă la punct, aceştia au avut în discuţie două directive : una cu privire la  construirea unei conducte de apă prin Europa, iar cealaltă privind implantarea de microcipuri la oameni. Experienţa a fost una antrenantă şi constructivă, după cum afirmă chiar unul dintre participanţi: “Jocul de rol ne-a oferit, pe lângă o înţelegere reală a mecanismului decizional şi posibilitatea de a ne dezvolta şi consolida abilităţi de negociere şi de vorbit în public. De asemenea, ţin să precizez că suntem primul grup care a desfăşurat acest joc de rol în limba română, fapt ce nu poate decât să ne bucure.”

Parte din proiect a fost şi vizita pe care grupul ieşean a realizat-o la Comisia Europeană, unde s-au detaliat aspecte cu privire la drepturile fundamentale ale omului, dar şi cele având în vedere educaţia de nivel superior, punându-se accentul pe oportunităţile oferite de programul Erasmus. Contactul cu organisme cu rol consultativ precum Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social a dus la o armonizare a cunoştinţelor dobândite, întregind şi programul academic propus.

“Din această experiență, am învățat că există oameni care muncesc pentru bunăstarea oamenilor, oameni care au un vis pentru noi toți și luptă pentru îndeplinirea lui, depunând un efort continuu pentru a se asigura că deciziile luate sunt cele mai bune, la momentul și în condițiile oferite ”, a ţinut să precizeze una dintre participante. Întrebat fiind despre modul în care a perceput mediul în care comunitatea europeană îşi desfăşoară activitatea, un alt student a rezumat: “Totul este calculat, strict, dar cald. Nu curg lapte şi miere, dar viaţa pare mai dulce. ”Bineînţeles, ca orice călătorie făcută pe un tărâm străin, nu putea să lipsească descoperirea a ceea ce ţine de cultura şi cotidianul Belgiei.

Utilitatea acestui eveniment este suplimentar potenţată de faptul că informaţiile şi cunoştinţele dobândite în cadrul său vor putea fi transmise prin intermediul participanţilor, în calitatea lor de multiplicatori de opinie,  către toate persoanele interesate, contribuind astfel la o deschidere şi o înţelegere aprofundată de către  societate a rolului şi scopului pentru care există Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.