În vederea întocmirii dosarului pentru obţinerea de cazare pe motive medicale, studenţii cu afecţiuni cronice se vor prezenta pentru consultaţie la cabinetul medical al universităţii ( căminul C8 – parter ) doar până la data de 15 aprilie 2012 la dr. Cărare Carmen (luni, miercuri, vineri 8.00 – 13.00 şi marţi, joi 13.00 – 18.00) cu următoarele documente :
- Adeverinţa medicală de la medicul de familie, prin care acesta confirmă că are în evidenţa sa studentul, cu afecţiunea respectivă. (original + copie)
- Certificat medical – de la medicul specialist la care studentul este dispensarizat activ (controlat periodic) (original + copie)
- Scrisoare medicală – cu evaluarea stării prezente, indicaţii terapeutice, recomandări, analize recente.
Pentru mai multe informaţii despre cazare puteţi consulta regulamentul de cazare.