Lansare de carte la Librăria Avant-Garde: “Biografia coapselor” de Mirela Lungu

Vineri, 4 noiembrie, de la ora 17.30, la Librăria Avant-Garde (Str.Lăpușneanu nr. 16), va avea loc lansarea volumului de poezie “Biografia coapselor” de Mirela Lungu, apărut la editura Tracus Arte.

La eveniment va participa Liviu Antonesei.

„Am citit de trei ori manuscrisul ca să-mi dau seama motivul pentru care îmi place poezia Mirelei Lungu. La inceput, am crezut că plăcerea lecturii vine din imaginile șocante puse în joc, apoi am dat vina pe libertatea, pînă la impudoare, a limbajului. Dar asta am mai văzut și nu m-a impresionat întotdeauna. De fapt, motivul cel mai important pentru care îmi place această poezie este tonul său, amestecul incredibil de reușit, aliajul dintre jubilație și dezabuzare, chiar cinism. Se poate face poezie cu cinism? Da, dacă reușești să-l urci pînă pe culmile entuziasmului, ale extazului! Ceea ce Mirelei Lungu, după cum văd, îi cam iese!” (Liviu Antonesei)

„Volumul de debut al Mirelei Lungu, după ce autoarea a oscilatîintre prozodia clasică și textul liric neversificat, consacră nu doar victoria unei forme asupra alteia, ci definește opțiunea ei pentru comunicarea tranșantă și dezinhibată. Poeta alege un mod de adresare direct, nesofisticat, care nu ocolește brutalizarea cititorului prin expunerea intimității ei. Mirela Lungu are vocația transformării angoaselor personale în texte prin care receptorul să i se identifice. Nesofisticată stilistic, cu destule metafore reușite pe care le realizează firesc, autoarea este o adeptă a confesiunii la persoana întii clară și revelatoare. Debutul Mirelei Lungu este de fapt cartea unei poete experimentate, cu deplin control asupra recuzitei sale și care se cuvine urmărită cu atenție.” (Horia Garbea)

MIRELA LUNGU este o revelație inconfortabilă. Scrie cu o directețe care te poate pune în dificultate, abordează subiecte tabu și, mai presus de toate, impune un aer de senzualitate greu de suportat de către pudibonzi. A nu se intelege că mizează exclusiv pe comunicarea de tip erotic! Poeta dezvoltă un univers propriu complex, în care raportarea la Celălalt (care, adesea, poate fi un Eu întors pe dos!) se face, imprevizibil, pe multe canale aparent incompatibile. Important, însă, e că o asemenea carte nu-ți dă pace, nu îți dă voie efectiv să o lași din mână, te agresează și te incită totodată. Cert este și că un nou autor e pregătit să decoleze în eterul poeziei contemporane. Legați-vă centurile de siguranță! Legati-vă centurile de castitate! Sau …invers, după gusturi! (Dan Silviu Boerescu)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.