Întâlnire cu scriitoarea Ioana Pârvulescu

Editura Humanitas vă invită marți 25 octombrie,  la ora 17.30,  la o intâlnire cu scriitoarea Ioana Pârvulescu. Evenimentul, organizat în spațiul primitor al Librăriei Humanitas din Lăpușneanu, este prilejuit de apariția celui mai recent volum al Ioanei Albulescu: „Lumea ca ziar. A patra putere. Caragiale.”

Vor vorbi: Antonio Patraș, Bogdan Crețu, Lidia Bodea și autoarea.

Caragiale a înţeles de tânăr că ziarul are două feţe, ca orice obiect al progresului, ca dinamita, de pildă. Dacă faţa bună e importantă, taie drumuri noi, ajută la aerisirea locurilor stătute, te apără şi dezvăluie minciuna, cea rea, la rândul ei, e departe de a fi neglijabilă.
Ce „scrie la gazetă“ devine mai adevărat decât adevărul.
Personajele cărţii sunt Presa şi Caragiale. Între cei doi eroi ia naştere o poveste pe care jurnaliştii timpului, mari iubitori de adjective, ar fi numit-o, poate, palpitantă.

Ioana Pârvulescu este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă, şi a fost timp de 18 ani redactor la România literară. A iniţiat şi coordonat la Editura Humanitas colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.