Olga Bondari este studentă la Facultatea de Matematică şi, în prezent, bursieră prin programul de mobilităţi Erasmus la Universitatea Konstanz, Germania.

După jumătate de an la Universitatea din Konstanz, atunci când sunt întrebată cum e aici la universitate, spun: ”foarte greu”. Şi aşa este într-adevăr.

Universitatea din Konstanz este considerată o universitate de elită în Germania şi printre cele mai bune universităţi din Europa. De când sunt aici, am tot continuat să mă întreb cu diverse ocazii, ce diferenţiază această universitate de cele din România şi, în primul rând, de Cuza, pentru că ea îmi e mai aproape de suflet. Nu cred că există o reţetă sau un algoritm pe care să-l urmezi pentru a ajunge una dintre cele mai bune universităţi. Sunt foarte mulţi factori care ar trebui luaţi în discuţie. Totuşi, cred că principala diferenţă între studiul aici şi studiul în România, este că aici se face studiu. În Germania nu toată lumea face facultate, ci doar în jur de 30% din tineri. Dar atunci când spui că eşti student, lumea se uită la ţine cu respect. Pentru că toată lumea ştie cât este de greu. A fi student aici se echivalează cu un job full-time.

1. Studiu individual

Ştiu că poate sună ridicol, dar cred că, dacă am introduce sistemul nemţesc de învăţământ universitar în România, am rămâne şi noi cu doar puţin peste 30% din studenţi. Unul dintre profesorii mei de la Iaşi obişnuia să ne spună că ”Facultatea este facultativă”. Acelaşi mesaj l-am preluat şi eu atunci când am mers în Caravana UAIC. Tocmai aici am înţeles cu adevărat ce înseamnă asta. Trebuie să îţi doreşti foarte mult să studiezi şi să muncești foarte mult pentru a reuşi să o scoţi la capăt cu o facultate aici. În primul rând pentru că aici accentul se pune foarte mult pe studiul individual. Teoretic aşa ar trebui să fie peste tot.

2. Investiţii în cercetare

Investiţiile şi implicarea a cât mai mulţi studenţi în cercetare dezvoltă foarte mult o instituţie de învăţământ. Problema este că poate investi în cercetare numai o societate bine dezvoltată din punct de vedere economic. Iar acesta este deja alt subiect de discuţie.

3. Locuri de practică pentru studenţi

Un alt şoc pe care l-am avut atunci când am ajuns la Konstanz: în afară de cursurile propriu-zise, seminariile, laboratoarele şi exerciţiile le făceam cu studenţi, masteranzi sau doctoranzi, ale căror rol era să te îndrume, să te ajute pe unde nu ai înţeles (după ce ai încercat singur să-i dai cumva de capăt).

4. Orientarea practică a studiului, spre piaţă

În timpul seminarelor de pedagogie de la Iaşi obişnuiam să mai discutăm despre avantajele şi dezavantajele sistemului de învăţământ românesc. Atunci mă contraziceam cu o colegă care afirma că studiul universitar din România este uscat, teoretic şi nu este aproape deloc ancorat în practică. Acum îi dau dreptate. La momentul respectiv aveam impresia că acele câteva exerciţii pe care le făceam la seminarii se numeau practică. Păi nu este cam aşa. La toate cursurile pe care le-am avut aici, profesorii ne-au spus întotdeauna la ce folosesc toate chestiile pe care le învăţam. Nu faci o facultate doar din lipsă de ocupaţie sau pentru că nu ai ce face cu banii şi vrei să mai plăteşti nişte taxe de şcolarizare. Faci o facultate pentru că vrei să trăieşti după din ea, din tot ce ai acumulat în timpul facultăţii. Şi dacă tot te-ai hotărât să omori câteva milioane bune de neuroni, cel puţin să ştii ce poţi face cu ceea ce încerci să bagi în cap. Cam aşa se rezumă mentalitatea studenţilor şi a profesorilor nemţi în ceea ce priveşte orientarea practică a studiului. Universitatea este o investiţie(bani, timp, nervi) şi trebuie să înveţi şi cum să scoţi profit din ea.

5. Pedepse reale pentru cei care încalcă legislaţia sau regulamentul universităţii

Există foarte multe posibilităţi de a fi exmatriculat de la o universitate în Germania. În capul listei stau: plagiatul, copiatul la examene şi picatul repetat al aceluiaşi examen. Dacă te-a prins careva copiind la un examen, poţi să-ţi iei adio de la ceea ce înseamnă studii universitare. Şi nu te înmatriculează nimeni înapoi după ce te duci şi plăteşti o anumită taxă la casierie. La fel se întâmplă şi cu plagiatul. Mie la mate mi-e mai uşor în privinţa aceasta. Eu nu trebuie să scriu ”term-paper”, ”Hausarbeit” sau referate. Eu dau examene. Dar am câteva colege de la alte facultăţi de la Cuza, care au avut norocul să trebuiască să facă şi aşa ceva. Ştii cât durează în mediu să scrii un referat de 15 pagini aici? Între trei şi patru săptămâni. Poate sună absurd pentru cei care scot referatele de pe google sau le scriu într-o noapte, cum mi-a  întâmplat  mie  .

6. Investiţii  în universitate

Pentru ce se folosesc taxele pe care le plătesc studenţii  anual? Nu ştiu  să răspund la  întrebare, sincer. Eu am fost bursier permanent. Dar făcând un calcul simplu înmulţind numărul de studenţi la taxă cu  taxa pe care o plătesc, sărim  de câteva milioane de euro pe an. Îmi dau seama  că poate nu este o sumă mare pentru o universitate cum este Cuza, de exemplu, dar ar fi foarte bine să ştiu cum anume se cheltuie aceşti bani.  la Konstanz este de exemplu 500 de euro pe semestru, indiferent de specializare. Comparând salariile lor cu ale noastre, reiese că noi ar trebui să plătim taxe de vreo 250 RON pe semestru. Fain, nu? Ştiţi ce se întâmplă cu banii studenţilor de aici? Încerc să înşir câteva chestii pe care le-am văzut eu, în doar câteva luni de stat aici:

• • Bibliotecă
  • Săli de calculatoare
  • Copiatoare, scanere la dispoziţia studenţilor peste tot în universitate
  • Săli de studiu individual şi săli de studiu în grup
  • Garderobă

7. Accesul la literatură

Biblioteca universităţii din Konstanz este cea mai mare din Germania. Peste două milioane de titluri, plus o imensă bibliotecă de reviste şi jurnale online. Mulţi vor spune că şi noi avem o bilbiotecă mare la Iaşi. Corect, dar ce facem cu dânsa? Eu am fost una dintre cele mai bune studente la facultate, şi ştiţi de câte ori am fost la bibliotecă? O dată când mi-am făcut permisul şi o dată când am vrut să caut ceva. Mie personal mi se pare foarte greoi şi demotivant sistemul pe care îl avem noi la BCU. El nu îţi uşurează deloc accesul la cărţi, ci îţi provoacă noi obstacole. Principalele lucruri care mi-au plăcut aici, spre deosebire de bibliotecile din România, este faptul că poţi împrumuta un număr nelimitat de cărţi pe un termen foarte lung. Şi aici nu poţi trece prin facultate fără a fi împrumutat câteva zeci bune de cărţi în fiecare an.

8. Cooperare internaţională

Schimbul de experienţă are multe avantaje. Aduce o perspectivă nouă, o experienţă nouă, un suflu proaspăt într-un sistem învechit. Cred cu tărie că universităţile din România ar trebui să încurajeze pe cât posibil schimburile internaţionale, atât la nivel de studenţi, cât şi la cel al profesorilor şi a colaboratorilor ştiinţifici.

Cam astea sunt lucrurile care mi-au trecut mie prin cap gândindu-mă la universităţile noastre şi ”ale lor”. Avem nevoie de timp, răbdare, dorinţă, responsabilitate şi multă multă muncă pentru a ne ridica.

[divider]
Citiţi şi alte articole din tema lunii mai:

  cercetare, clasament universitati, ierahizare universitati, studenti, tema2, top 500, Universitatea Konstanz