Sărbătoarea Libertăţii – expoziţie inedită şi conferinţă Gabriel Liiceanu

  • Cum ar fi dacă te-ar aresta pentru că porţi blugi?
  • Cum ar fi să nu mai fii TU?
  • Cum ar fi dacă în fiecare zi s-ar lua lumina?
  • Cum ar fi să stai toată noaptea la coadă pentru un litru de lapte?
  • Cum ar fi să-ţi fie frică să vorbeşti?
  • Cum ar fi sa dispară din dicţionar cuvantul ,,libertate”?

La 20 de ani de la căderea comunismului, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” organizează un eveniment care sărbătoreşte libertatea câştigată şi „infiltrată” în vieţile noastre de zi cu zi. „Sărbătoarea Libertăţii” se va desfăşura în perioada 14-15 decembrie şi va include o conferinţă susţinută de domnul Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, o expoziţie la care contribuie importante voci publice româneşti, o dezbatere a dizidenţilor ieşeni şi proiecţie de film.

Luni, pe 14 decembrie, la ora 10.30 va avea loc inaugurarea Expoziţiei „Sărbătoarea Libertăţii”, în cadrul căreia participă cu exponate şi poveşti: Teodor Baconsky, Cristian Ghinea, Ioana Avădani, Costi Rogozanu, Dan Lungu, Lucian Mândruţă, Liviu Antonesei, Florin Lăzărescu, Gabriel Andreescu, Emil Brumaru, Nichita Danilov şi alţii. Cu exponate care ne par astăzi banale (blugi, butelie, paşaport, cafea etc.), însoţite de poveşti tulburătoare despre aventurile şi resursele de „pile” ce trebuiau mobilizate pentru a obţine lucrurile care astăzi ni se par atât de fireşti, expoziţia va putea fi vizitată în perioada 14-15 decembrie, pe Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii. Tot în cadrul expoziţiei, va fi amenajat un Colţ al Libertăţii de Exprimare, asemănător celor din celebrul Hyde Park, Londra, unde orice student sau vizitator va putea vorbi liber pe orice subiect.

După inaugurarea expoziţiei, începând cu ora 11.00, domnul Gabriel Liiceanu va susţine o conferinţă despre lectura înainte şi după ’89, în Aula Magna „Mihai Eminescu”. Prelegerea, intitulată „Cum pătrunde spiritul în lume?”, va fi urmată de o sesiune de autografe.

Marţi, 15 decembrie, tot de la ora 11.00, şi tot în cadrul Sărbătorii Libertăţii, va avea loc o dezbatere cu dizidenţii ieşeni, în moderarea profesorului Florin Platon, decanul Facultăţii de Istorie. Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Luca Piţu, Vasile Vicol, Ionel Săcăleanu, împreună cu profesori şi studenţi ai Universităţii vor discuta despre „Preţul Libertăţii”, în Sala Senat a Universităţii.

Accesul este gratuit la toate evenimentele din cadrul “Sărbătorii Libertăţii”.

Mai multe detalii pe site-ul evenimentului: http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/University/SarbatoareaLibertatii

Leave a Reply

Your email address will not be published.