„Flori de toamnă” la Grădina Botanică din Iaşi

Duminică, 18 octombrie 2009, de la ora 11.00, la Gradina Botanică ,,Anastasie Fătu” a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (sera expoziţională) a avut loc deschiderea oficială a expoziţiei anuale „Flori de toamnă”, eveniment ce face parte din seria manifestărilor dedicate ,,Zilelor Universităţii”.


Cea de-a XXXIII-a ediţie a expoziţiei are ca temă ,,Crizantema în mituri şi simboluri”.


Iubitorii de frumos vor putea admira 130 de soiuri de crizanteme (din specia Chrysanthemum morifolium), peste 70 de soiuri de tufănele (din specia Chrysanthemum indicum), precum şi numeroase soiuri şi forme decorative (dovlecei, bostani, varză, ardei etc.).

Un aspect inedit al acestei ediţii este reprezentat de colecţia de fructe şi seminţe provenite din speciile lemnoase de pe toate continentele, care sunt cultivate în secţiile Grădinii Botanice.

Exponatele de pe aleea destinată persoanelor cu dizabilităţi de vedere sunt un semn de omagiu adus inventatorului sistemului de scriere care îi poartă numele, Louis Braille, de la naşterea căruia se sărbătoresc 200 de ani.

În cadrul evenimentului ,,Flori de toamnă” vor fi prezenţi şi elevii Şcolii Junior. Inspiraţi de culorile care au invadat Iaşul, copiii vor expune desene şi lucrări reprezentative.

Expoziţia elevilor face parte din proiectul educaţional „Petale de copilărie”, activitate ce se derulează pe parcursul anului şcolar 2009-2010.


Vezi galeria foto aici


Detalii găsiţi pe site-ul Grădinii Botanice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.