Ziua Absolventului 2009

tricouDuminică, 17 mai, universitățile publice din Iași vor participa la Ziua Absolventului, un eveniment consacrat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Anul acesta, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, Universitatea de Arte „George Enescu”, Universitatea Tehnică „Gh.Asachi” și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” i s-au alăturat pentru a celebra unul din cele mai importante momente din viața studenților, absolvirea.

 

Suita de activităţi din cadrul Zilei Absolventului va demara pentru studenții de la „Cuza” în jurul orei 16:30, odată cu ceremoniile din cadrul fiecărei facultăți. Acestea vor fi urmate de Marșul Absolvenților, eveniment în care viitorii absolvenți de la fiecare universitate, după ce vor fi străbătut orașul pe trasee distincte, se vor reuni cu toții în Piața Palatului Culturii. De acolo se vor îndrepta către Mitropolie, unde vor participa la ceremonia de binecuvântare. În final, studenții se vor aduna din nou în Piața Palatului pentru a asista la festivitatea propriu-zisă, ce va cuprinde cuvântările rectorilor universităților participante, ale oficialităților locale, salutul reprezentanților absolvenților, precum și un spectacol surpriză.

 

Ziua Absolventului este un eveniment ce capătă amploare de la an la an, transformându-se într-un brand recunoscut de întreaga comunitate studențească, și deopotrivă o sărbătoare așteptată cu sufletul la gură de absolvenți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.