Conferința Academică, ediția a VII-a: „Rolul ONU în menținerea păcii și securității internaționale”

Conferinţa Academică, ajunsă deja la cea de-a șasea ediţie, este o iniţiativă educaţională menită să ofere un cadru unic de învăţare şi socializare pentru tinerii studenţi din România şi colegii lor din întreaga lume. În cadrul acestui proiect, lectori consacraţi vor contribui la conturarea unor perspective diverse, ancorate în experienţe diferite, în vederea asigurării unei mai bune înţelegeri a temelor vizate, încurajând gândirea critică şi stimulând dezbateri constructive între participanţi. Astfel, un aspect important îl constituie prelegerile-cheie în cadrul cărora invitații expun idei fundamentale privind tematica conferinței, abordeaza concepte actuale aferente, si contribuie la rezultatele conferintei. Conceptul de “academic conference” presupune o conferință destinată cu precădere cercetătorilor și specialiștilor în domeniu, pentru a-și prezenta lucrările de cercetare și pentru a le supune discutiilor. De asemenea, aceasta reprezintă și oportunitatea perfectă pentru schimbul de informații, păreri și rezultate stiintifice între cercetători, toate într-un mediu academic antrenant și inovator.

Ediția din acest an va avea loc în perioada 21-23 aprilie, în Iași, si va avea ca temă generală “UN`s role in maintaining international peace and security” (Rolul ONU în menținerea păcii și securității internaționale) urmărind consolidarea cunoştinţelor participanţilor legate de provocările la adresa securităţii şi păcii regionale şi globale, de analiza şi soluţionarea conflictelor, de problemele umanitare, precum şi de dezvoltare internaţională. Alegerea noastră a fost determinată de faptul că acest subiect a reprezentat unul dintre scopurile principale ale Organizației Națiunilor Unite de la înființare, iar importanța sa este de necontestat în societatea contemporană si s-a intensificat ca urmare a recentelor amenințări asupra drepturilor și libertăților omului. Așadar, prin această conferință academică invităm oamenii de știință, cercetătorii și tinerii profesioniști să își prezinte activitatea de cercetare și reflecțiile asupra problemei ridicate, pe parcursul a două zile. De asemenea, programul include prelegeri, purtate de experți, cercetători și profesori, cu privire la cele trei arii principale de discuție: combaterea terorismului, afaceri umanitate si dezvoltare durabila. Pe lângă toate acestea, participanții vor avea șansa de a se cunoaște mai bine între ei și de a-și împărtăși opiniile pe toată durata activităților sociale. În consecință, pe parcursul celor trei zile ale proiectului, ei vor experimenta un mediu interactiv și provocator, în care vor avea posibilitatea să contruiască atât relații sociale, cât și profesionale. Intregul eveniment va fi realizat sub supravegherea coordonatorului academic,  doamna lect. dr. Carmen Moldovan, titulara disciplinei ,,Drept international public” din cadrul Facultatii de Drept din Iasi.

Coordonatorii proiectului estimează un număr de 150 de participanți nationali si internationali, care se vor putea înscrie pe site-ul oficial. La conferință vor lua parte persoane care vor asista la prezentarea lucrărilor științifice și la susținerea prelegerilor (,,participants”) și persoane care își vor prezenta și publica lucrarea realizată (,,panelists”). Înscrierile pentru participanții fără lucrări științifice se desfășoară în perioada 1 februarie – 9 aprilie, in timp ce persoanele care urmeaza sa isi prezinte rezultatele cercetarii se pot înscrie între 1 februarie și 18 martie. Astfel, Iașul va fi gazda unui eveniment cu un puternic impact cultural și științific ce va reuni personalități remarcante ale scenei diplomatice, politice, juridice și academice.

Prin intermediul evenimentului, oferim tinerilor cercetători șansa de a se afirma pe scena națională și internațională științifică și oportunitatea de a-și publica rezultatele cercetării. Nu în ultimul rând, conferința reprezintă o veritabilă manieră de a revitaliza mediul științific ieșean și de a contribui la augmentarea importanței Iașului drept centru universitar prin diversificarea activităților desfășurate la nivel local și prin crearea unui precedent științific prestigios ce va atrage viitorii studenți în vederea desăvârșirii carierei lor academice.

 

UN Youth Association of Romania – Iași Branch este o organizație non-guvernamentală, înființată de către studenții Facultății de Drept din cadrul Universității din București, având ca scop promovarea şi încurajarea valorilor și activităților ONU în rândul tinerilor români, al societății românești și al comunității internaționale.

Date de contact:

UN Youth Association of Romania-Iași Branch:

  • Facebook: https://www.facebook.com/unyouthromaniaiasi/
  • E-mail: iasi@unyouth.ro

Coordonatori Academic Conference:

  • Aura Amironesei (0751183881, aura.amironesei@unyouth.ro)
  • Șerban Petrariu (0763675788, serban.petrariu@unyouth.ro)

Conferința:

  • ac@unyouth.ro
  • http://ac.unyouth.ro
  • https://www.facebook.com/events/1466647353400051/

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.