Societatea Antreprenorială Studențească a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (SAS UAIC) organizează marți, 25 noiembrie 2025, în intervalul 14:00–17:00, în Sala „Ion Simionescu” (Casa Universitarilor – UAIC), workshopul „Cercetător 360°: abordare antreprenorială prin brand profesional, comunicare strategică și rezultate cu impact” . Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „VisionPrenor – Drumul către antreprenoriat” (CNFIS-FDI-2025-F-0120).
Workshopul este dedicat doctoranzilor care își doresc să-și extindă rolul dincolo de redactarea tezei, spre direcții precum atragerea de finanțări, colaborări cu mediul de afaceri, protejarea rezultatelor și dezvoltarea unor proiecte cu impact real în societate. Proiectul VisionPrenor susține astfel formarea unei generații de „cercetători”, capabili să integreze știința, strategia și succesul profesional.
Evenimentul este susținut de:
Dr. Iuliana Chițac – cercetătoare și cadru didactic cu experiență internațională, implicată în activități de predare și cercetare la UAIC și Visiting Scholar la Florida State University. Deține un doctorat interdisciplinar în antreprenoriat la University of Westminster, Londra, iar contribuțiile sale științifice sunt interdisciplinare, acoperind antreprenoriatul, identitățile și incluziunea socială, etica cercetării și metodologia calitativă. Coordonează proiecte internaționale privind antreprenoriatul migranților, refugiaților, in timpul razboiului. Contribuțiile sale științifice au fost publicate în reviste de prestigiu, precum Entrepreneurship & Regional Development și Journal of Entrepreneurship Research and Behaviour, și au fost prezentate la conferințe internaționale, inclusiv la Academia Britanică de Management, unde contribuția metodologică i-a fost recunoscută prin premiul Best Methodological Paper.
Invitați:
Cosmin Botorogă – Cofondator & CEO Data Sweep
Cosmin este la al doilea startup. În primul a obținut o finanțare nerambursabilă de 60.000 €, iar în actualul startup, DATA SWEEP, a atras o investiție privată de 80.000 € de la Enformation. A studiat în 4 țări și are un background academic în cercetare și analiză financiară. A câștigat numeroase premii, inclusiv Marele Premiu la Olimpiada Națională a Economiștilor (2021, 2022) și Premiul pentru Performanță Științifică (2025) oferit de Uniunea Studenților din România. Cu DATA SWEEP a primit Best Startup Award la BrightLabs și locul 1 la Arena Ursilor. Este doctorand și autor a 10 articole științifice.
Elida Rosenhech – Serviciul Managementul Activităților de Cercetare, UAIC
Oferă servicii de suport și informare privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală (IPR), administrarea rezultatelor cercetării și instrumentele interne de stimulare a activității științifice pentru cadre didactice și cercetători UAIC.
Iulia Postolachi — cercetător colaborator la Bitdefender, doctorand în Marketing (UAIC); Expert organizare evenimente UAIC. Are experiență în antreprenoriat, fonduri europene și este implicată în proiecte aplicate despre inteligență artificială, microtargeting și colaborări industry–academia, cu rol de conector între mediul universitar și cel de afaceri.
Beneficii pentru participanți
La finalul workshopului, doctoranzii vor:
- înțelege cum construiesc un brand profesional credibil și o comunicare strategică a cercetării;
- vedea modele concrete de finanțare și bune practici pentru proiecte și inițiative antreprenoriale derivate din cercetare;
- cunoaște pașii esențiali de protecție și valorificare a rezultatelor (IPR, administrare rezultate, instrumente UAIC);
- identifica modalități de colaborare cu mediul de afaceri și de transformare a unei nevoi de research într-un produs/serviciu (exemplu: Data Sweep);
- obține resurse, recomandări și contacte utile pentru pașii următori (networking).
Înscriere
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii prealabile.
Formular de înscriere: https://forms.gle/1WKDJF6jFruZgirE7
Participanții vor primi pe e-mail confirmarea și detaliile organizatorice înainte de eveniment.