Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță deschiderea procedurii de recrutare și selecție a 20 de studenți care să comunice cu viitorii candidați la facultățile UAIC pentru a-i ajuta să parcurgă mai ușor procesul de înscriere la admitere în cadrul proiectului Universitatea pentru Toți: Incluziune și Sprijin (UTIS), finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2025.
Studenții înmatriculați la studii de licență, masterat sau doctorat, care nu sunt în ani terminali, sunt invitați să participe la competiția în vederea desfășurării activității de facilitare a parcurgerii procesului de înscriere la admitere prin intermediul Call Center-ului Admitere la UAIC 2025.
Call center-ul va funcționa în perioada admiterii în intervalul 3 – 31 iulie, respectiv 4-13 septembrie și va oferi informații privind oferta educațională, suport privind înscrierea și confirmarea locului. Programul Call Center-ului în perioadele menționate mai sus va fi următorul:
Luni – Sâmbătă: 09:00-17:00 (în două ture: 09:00-13:00 și 13:00-17:00)
Studenții participanți la activitate vor beneficia de o bursă în valoare de 650 lei * 2 luni pentru sesiunea de admitere iulie 2025 și septembrie 2025 (total 1300 lei).
Înscrierile se vor face prin completarea unui formular online până la data de 12 iunie 2025 (inclusiv) la adresa: https://bit.ly/call-center-admitere2025-UAIC
După etapa de înscriere și evaluare candidații vor fi notificați prin email / telefon asupra rezultatelor concursului. Candidații selectați vor participa la o întâlnire de finalizare a procedurii de selecție organizată în data de 17 iunie 2025, ora 13:00, Sala Ferdinand (Corp A).
Pentru finalizarea procedurii de selecție, candidații selectați se vor prezenta cu următoarele documente printate:
- CV-ul actualizat;
- Adeverință de student (facultatea, an de studii);
- Extras cont (codul IBAN) pentru virarea bursei.
Pentru a valida informațiile prezentate în formularul online de înscriere și în CV, comisia de selecție poate solicita documente justificative (situația școlară, adeverințe, alte documente specifice, etc.) care să ateste modul de îndeplinire a criteriilor.
Selecția celor 20 de studenți se va face în conformitate cu Procedura privind acordarea burselor pentru studenții participanți la Activitatea 2: Optimizarea procesului de admitere prin organizarea unui Call Center și SMS-uri în perioada sesiunilor de admitere din cadrul proiectului Universitate pentru Toți: Incluziune și Sprijin (UTIS)
Mai multe detalii despre procedura de selecție și conținutul dosarului de participare puteți găsi aici.
Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de e-mail: diana.chihaia@uaic.ro