Traininguri gratuite de luarea deciziilor și comunicarea științei

Luna octombrie aduce noi oportunități de dezvoltare personală și profesională prin două traininguri deschise: „Strategii de luare a deciziilor” și „Știința, simplu – comunicarea științei pe înțelesul tuturor”. Descoperă cum să iei decizii mai bune și cum să comunici știința într-un mod accesibil, înscriindu-te acum!

Trainingurile gratuite la care te poți înscrie în luna octombrie sunt:

Strategii de luare a deciziilor                                                       

16.10.2024, la ora 14:00 cu Alma Andrei C5, camera 501

Este firesc să fii indecis și să faci alegeri cu urmări neplăcute dacă nu știi cum să iei decizii înțelepte pentru tine. Faptul că nu obții rezultatele dorite nu denotă un neajuns al tău, personal, ci al sistemului pe care îl utilizezi atunci când iei decizii.

Luarea deciziilor este un proces despre care se învață și care se poate îmbunătăți. Acest training îți va oferi posibilitatea să îți identifici stilul decizional, precum și cele mai eficiente strategii de luare a deciziilor.

Înscrie-te la trainingurile gratuite din octombrie: „Strategii de luare a deciziilor” și „Știința, simplu – comunicarea științei pe înțelesul tuturor”. Află cum să iei decizii mai bune și cum să comunici știința într-un mod accesibil.

Alma Andrei este consilier în carieră la UAIC.

Înscrie-te aici

 

Știința, simplu – comunicarea științei pe înțelesul tuturor

29.10.2024, la ora 14:00 cu Mădălina Cocea și Laura Hroștea, Online

Ce te faci când trebuie să le explici prietenilor tema de cercetare pe care o studiezi cu pasiune în laboratorul tău? Sunt șanse ca o sprânceană să se ridice întrebător sau să apară un zâmbet larg acompaniat de un „Aha!” entuziast. Variantele depind de tine, de felul în care abordezi subiectul, cum structurezi informațiile și cum îți alegi limbajul. Vino la training-ul Știința, simplu pentru a afla strategii concrete despre cum să prezinți știință astfel încât să nu-i plictișești pe ceilalți. Vom vorbi și despre gestionarea emoțiilor și a situațiilor de blocaj în comunicarea cu publicul, așa că adu-ți emoțiile cu tine!

Mădălina Cocea este specialist în comunicarea științei pentru publicul larg.

Laura Hroștea este cercetător științific la Institutul de Cercetări Interdisciplinare UAIC.

Înscrie-te aici