Lansarea unei noi ediții a acceleratorului Rubik Garage

Rubik Hub a deschis înscrierile pentru cea de-a 7-a ediție a acceleratorul Rubik Garage. Programul equity-free ajută fondatorii de startup din Europa Centrală și de Sud-Est să-și crească veniturile recurente lunare, să se lanseze pe o nouă piață europeană sau să obțină o nouă rundă de investiții. Participarea este gratuită.

Rubik Garage este personalizat pe nevoile fiecărui startup, iar această ediție este susținută de Orange România în calitate de partener strategic. Mai mult, la finalul programului, startup-ul cu cel mai mare potențial are oportunitatea de a primi o investiție de tip Tech for Equity. Aceasta este dedicată pentru a-și dezvolta produsul, dacă se aliniază cu criteriile și teza de investiție a celor de la Fortech Products, partenerul tehnic al programului.

Startup-urile eligibile sunt cele early-stage, care au un prototip (MVP) funcțional, folosesc tehnologia pentru a rezolva probleme în moduri inovatoare și care au o echipă de cel puțin 2 membri.

„Rubik Garage este acceleratorul prin care sprijinim fondatorii ambițioși de startup-uri tech aflate în stadiul incipient, pentru a le duce la următorul nivel. Căutăm fondatori determinați care nu doar construiesc soluții, ci și transformă piețele. Înscrierile sunt deschise pentru toate verticalele, dar va exista un avantaj în procesul de selecție pentru startup-urile B2B din zona de tehnologie medicală, deeptech, securitate cibernetică și edtech. Rubik Garage este mai mult decât un program de accelerare; este o comunitate unde fondatorii determinați, cu o misiune clară, transformă viziunile lor inovatoare în produse care îmbunătățesc lumea”, spune Valentin Țoc, managerul acceleratorului.

Programul se desfășoară între 17 septembrie – 28 noiembrie, într-un format hibrid, cu două momente în care prezența fizică este necesară. Primul este cel din perioada 25-27 septembrie, când fondatorii selectați vor fi invitați la Piatra Neamț, pentru trei zile intense în care se vor cunoaște reciproc, dar și comunitatea Rubik Hub, și vor participa la ateliere fizice. Bootcampul setează tonul pentru o colaborare strânsă între echipă și participanți, creând un sentiment puternic de apartenență. Al doilea moment este Demo Day, evenimentul care marchează finalul programului.

Cele două luni și jumătate vor fi destinate lucrului intens. Vor fi peste 60 de ore de workshopuri și întâlniri online, incluzând întâlniri cu investitori, dar și sesiuni de coaching. Fondatorii selectați trebuie să fie dispuși să aloce 4-8 ore pe săptămână pentru program.

Atelierele sunt construite în jurul temelor relevante pentru startup-uri, cum ar fi scalarea, vânzările și abordarea investitorilor, dar va fi loc și pentru adăugarea unor sesiuni în funcție de nevoile fondatorilor. Astfel, programul are o componentă flexibilă pentru a putea fi personalizat în funcție de feedbackul participanților.

În acest an, mentorii care vor fi alături de cohortă sunt împărțiți în patru categorii distincte: mentori cu abilități specifice (cum ar fi strategii de marketing, aspecte juridice etc.), mentori cu experiență în investiții și coach profesioniști. Surpriza vine din faptul că alumni din edițiile trecute ale acceleratorului revin în program în calitate de mentori, având experiență directă în creșterea unui startup la început de drum.

La final, cele mai active startup-uri vor fi selectate pentru a face parte dintr-un program exclusivist, Ready to Raise, construit pentru a-i ajuta să obțină o rundă de investiții.

Până acum, echipa Rubik Garage a susținut peste 200 de fondatori de startup. Printre alumni se numără startup-uri ca Rayscape, Bloomcoding, DDDInvoices sau Chambr.

Înscrierile se pot face până pe 3 septembrie. Mai multe detalii despre program puteți găsi pe pagina: https://rubikhub.ro/rubik-garage/

 

Despre Rubik Hub:

Rubik Hub, parte din Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, creează o călătorie antreprenorială completă prin intermediul programelor sale. Această călătorie îşi propune să ofere participanţilor sprijinul şi toate instrumentele necesare pentru a dezvolta startupuri de succes la nivel global, într-un mediu care încurajează inovaţia, creativitatea şi colaborarea.