Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Italiei (MAECI) oferă burse studenţilor străini şi italieni rezidenţi în străinătate pentru anul academic 2024- 2025, cu scopul de a promova cooperarea internaţională în domeniul cultural, ştiinţific şi tehnologic şi pentru a promova limba şi cultura italiană.
Bursele sunt disponibile pentru a participa la cursuri numai pe teritoriul italian, România fiind inclusă între statele beneficiare, alături de alte 138 de ţări.
Bursele se acordă pentru o perioadă de studiu de 9 luni pentru ciclurile de studiu: licenţă, master, doctorat, proiecte de cercetare sub supraveghere academică, respectiv pentru o perioadă de 3 luni pentru cursurile de limbă şi cultură italiană, destinate studenţilor care pot dovedi cunoaşterea limbii italiene, nivel minim A2.
Candidaţii se pot înscrie doar prin intermediul portalului „Study in Italy”, până la data de 14 iunie 2024, ora 14:00 (ora Italiei).
Criterii de eligibilitate:
· Studenți înmatriculați la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
· Limită de vârstă;
· Nivel de cunoaştere a limbii italiene
Detaliile privind condiţiile de înscriere, precum şi declaraţia pe care fiecare candidat trebuie să o completeze la momentul înscrierii pot fi găsite accesând link-ul: https://studyinitaly.esteri.it/ListaBandi„