Festivalul „Zilele Studentului Francofon”

Anual, în această perioadă, Asociația Studenților Francofoni din Iași derulează proiectul numit Festivalul „Zilele Studentului Francofon”, ajuns la a XIV-a ediție. Acesta va avea loc în Iași, între 13-26 mai 2024. Astfel, studenții curioși sunt invitați să îmbine utilul cu plăcutul, luând parte la evenimentele găzduite care au ca obiective atât promovarea și familiarizarea cu limba franceză, cât și apropierea de obiceiurile și specificul Franței.

Temele proiectului care oferă glas și culoare campusului „Titu Maiorescu” în acest an sunt „Metrou” și „Cabaret”, prin intermediul cărora provocăm studenții să participe la activități ce implică crearea relațiilor interumane, experimentând cu propria studenție.

Proiectul este împărțit în patru evenimente, anume:

Seara de film (16 mai 2024, ora 18:00), se va desfășura în campusul studențesc „Titu Maiorescu” unde se va viziona filmul „Micul prinț” în franceză, cu subtitrări în română;

Vânătoarea de Comori, respectiv „Chasse au Trésor” (18 mai 2024, ora 12:00 ), o mică aventură pe un traseu din Iași care testează lucrul în echipă, simțul orientării, simțul competitiv, dar și cel al corectitudinii, în care studenții doritori se pot înscrie printr-un formular online găsit pe paginile asociației;

„Alo, la France!” (21 mai 2024, ora 20:00), care presupune un schimb de experiență cu studenți francezi, realizându-se pe o platformă online;

Seara de chitară (23 mai 2024, ora 19:00), are drept țintă crearea unei atmosfere calde unde studenții se pot desfășura prin intermediul corzilor vocale sau corzilor chitarei, care de asemenea, va avea loc în campusul studențesc „Titu Maiorescu”, mai exact, „La Balenă”.

Coordonatorul acestui proiect ne povestește cu drag: „ZSF este ca un soare vibrant în cerul cultural, atrăgându-i pe cei însetați de culoare, creativitate, frumusețe și originalitate. Întreaga noastră forță se concentrează în organizarea unor activități cu adevărat speciale, fiecare purtând cu sine acea scânteie magică, acea trăire profundă care ne leagă și ne apropie. Așadar, nu ezita să vii în captivanta căutare a aventurii în cadrul Vânătorii de Comori, să te lași purtat de acordurile muzicale la Seara de Chitară, să te alături universului poveștilor în Seara de Film și să te apropii de interculturalitate la evenimentul „Alo, la France!”.

Te invităm să te alături evenimentelor ZSF și să îmbrățișezi valorile de care noi ne lăsăm ghidați, anume: dragostea față de orice clipă, conexiunile dintre oameni, solidaritatea, frumosul și curiozitatea.”

Accesul la evenimente este gratuit.

Proiectul este realizat cu ajutorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Institutul Francez din Iași, Casa de Cultură a Studenților din Iași și Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Mai multe informații cu privire la desfășurarea proiectului sunt disponibile pe pagina oficială: https://www.facebook.com/ZSF.ro sau puteți accesa platformele asociației de Facebook: https://www.facebook.com/asfi.ro sau Instagram: @asfi_iasi

Date de contact

Președinte ASFI: Copoiu Anca – 0751 377 872

Coordonator Relații Externe: Ghiță Alexandra Maria Valentina – 0723 832 542

Coordonator Proiect ZSF: Merlușcă George Ioan – 0784 878 000

Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI) activează din 2001 și are ca scop principal atât formarea, cât și informarea publicului de pe băncile facultății doric de cunoaștere. Specificul său se axează pe tradițiile și cultura francofonă.

Organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, reprezentând cea mai veche asociație de profil francofon din Sud-Estul Europei, Asociația Studenților Francofoni a împlinit în noiembrie, anul trecut, 22 de ani de activitate, urmărind cu mândrie motto-ul „Fii diferit! Implică-te!”.